Iosif Marian Petru, muncitorul român care anul trecut, la 4 mai, şi-a ucis angajatorul, Luciano Spadari de 74 de ani, în perimetrul fermei sale, la San Giuseppe di Comacchio (Ferrara), va trebui să ispăşească 30 de ani de detenţie în România, extrădarea fiind deja acordată, relatează gazetaromaneasca.com.
Decizia a fost luată de Tribunalul din Ferrara, la 21 iunie. Pe timpul judecăţii, inculpatul a făcut declaraţii spontane, recunoscând omorul, explicând acel gest ca rezultat al unei crize de furie, cerându-şi scuze rudelor lui Spadari. A primit 30 de ani de închisoare pentru omor, 8 luni pentru ascundere de cadavru şi alte patru luni pentru păstrarea în maşină a unei bâte. În total, 31 de ani şi obligaţia de a plati despăgubiri de câte 100.000 de euro pentru fiecare dintre cele trei fiice ale lui Spadari.
"Sunt satisfăcută şi de faptul că pedeapsa va fi ispăşită într-o închisoare românească, cu siguranţă mai dură decât cele italiene", a comentat Susanna Spadari.
Spadari a fost găsit cu craniul zdrobit, abandonat într-o groapă de pe terenul din proprietatea sa. Anchetele carabinierilor s-au concentrat asupra lui Petru Iosif Marian, căruia Spadari îi oferise cu câteva zile înainte de deces un loc de muncă, cazare şi masă şi care dispăruse în mod misterios după omor. "I-a dat un loc de muncă, i-a dat să mănânce, şi el l-a ucis", s-au dezlănţuit fiicele după sentinţă: "A atacat cu cruzime un bătrân care i-a făcut doar bine, trebuia închisoare pe viaţă. Sperăm ca măcar să ispăşească toţi cei 30 de ani".