x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 350 de case din Galaţi - inundate, după o deversare controlată. Bătrâni luaţi cu forţa din faţa puhoaielor

350 de case din Galaţi - inundate, după o deversare controlată. Bătrâni luaţi cu forţa din faţa puhoaielor

14 Sep 2013   •   11:42
350 de case din Galaţi - inundate, după o deversare controlată. Bătrâni luaţi cu forţa din faţa puhoaielor
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Circa 350 de case din Slobozoia Conachi şi Cuza Vodă, judeţul Galaţi, au fost inundate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost făcută o deversare controlată a apelor acumulate într-un iaz piscicol pentru a se evita inundarea mai multor sate, localnicii fiind evacuaţi încă din timpul zilei - informează Mediafax.

Potrivit autorităţilor locale, în Slobozia Conachi au fost evacuate aproximativ 250 de case, alte o sută de locuinţe fiind inundate în localitatea Cuza Vodă, primarul uneia dintre cele două comune declarând că oamenii au fost evacuaţi încă din cursul zilei de vineri cu ajutorul militarilor, în condiţiile în care unii bătrâni nu voiau să plece din locuinţe.

"În Slobozia Conachi au fost inundate aproximativ 250 de case. Pârâul Suhurlui traversează centrul comunei Slobozia Conachi, pe o lungime de şapte kilometri. Noi am evacuat oamenii, unele persoane bătrâne care nu voiau să îşi părăsească locuinţele au fost scoase din case cu autorul militarilor. Au fost inundate 250 de case", a declarat primarul din Slobozia Conachi, Ion Neculau.

"Oamenii au dormit fie într-o încăpere spaţioasă a Primăriei, unde am pus 30 de paturi cu saltele, fie într-o sală de sport ( aproximativ 30 de persoane, fie la rude sau prieteni. De azi noapte a început să scadă apa, pentru că am luat decizia şi am făcut o breşă într-un drum comunal, astfel încât apa să se poată scurge la vale. Acum încă nu ne putem întoarce să scoatem mâlul din case, pentru că de la ora 3.00 noaptea plouă", a mai declarat primarul din Slobozia Conachi.

Aproximativ o sută de case au fost evacuate şi în localitatea Cuza Vodă, unde de asemenea oamenii au fost evacuaţi din calea apelor, aceştia petrecându-şi noaptea la rude, a declarat primarul comunei, Dănuţ Codrescu.

Vineri, premierul Victor Ponta a inspectat comunele gălăţenene Cuca, Pechea, Costache Negri şi Cudalbi, grav afectate de inundaţii, spunându-le sinistraţilor că în şedinţa de Guvern de miercuri se va aproba alocarea, din Fondul de rezervă, a banilor necesari refacerii caselor avariate, adăugând că evaluarea în acest sens se va face după retragerea apelor.

Premierul le-a cerut edililor să evacueze oamenii din zonele unde sunt prognozate noi precipitaţii pentru evitarea producerii unor situaţii similare, spunând: "Mai bine scoatem oamenii din locuinţe şi ne înjură decât să se întâmple ceva".

Nouă persoane, între care o fetiţă de opt ani, şi-au pierdut viaţa după ce au fost luate de viituri, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Galaţi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a prezentat, vineri, un bilanţ provizoriu al pagubelor produse de inundaţii în ultimele 48 de ore, fiind afectate 22 de localităţi, pagube importante înregistrându-se şi în oraşul Tecuci.

Potrivit bilanţului, 2.434 de persoane au fost evacuate din locuinţe din cauza inundaţiilor. De asemenea, 1.374 de case au fost afectate de viituri, iar 11 locuinţe au fost distruse complet. Totodată, 140 de persoane au fost salvate de la înec.

Vineri dimineaţă, localnicii din patru comune din judeţul Galaţi au fost evacuaţi întrucât este aşteptată o nouă viitură, după ce un iaz s-a revărsat din cauza ploilor puternice din ultimele ore.

×
Subiecte în articol: inundatii galati