x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 4.345 de solicitări de azil ale unor cetăţeni ucraineni, procesate de la începerea conflictului

4.345 de solicitări de azil ale unor cetăţeni ucraineni, procesate de la începerea conflictului

29 Apr 2022   •   18:30
4.345 de solicitări de azil ale unor cetăţeni ucraineni, procesate de la începerea conflictului
Sursa foto: Hepta

Structurile Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) au procesat 4.345 de solicitări de azil ale unor cetăţeni ucraineni de la începerea conflictului din ţara vecină, persoane care la acest moment beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

"Inspectoratul General pentru Imigrări depune toate eforturile, inclusiv prin suplimentarea personalului acolo unde situaţia o impune, astfel încât solicitanţii de azil şi de protecţie temporară să beneficieze de toate condiţiile prevăzute de legislaţia naţională şi europeană în domeniul azilului şi migraţiei", informează un comunicat al IGI 

Până în prezent, la nivel naţional, în cadrul celor 48 de structuri teritoriale ale IGI, au fost emise aproximativ 12.000 de permise de şedere pentru beneficiarii de protecţie temporară.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 68,8%.

La nivelul IGI se înregistrează constant un număr crescut de solicitări pentru acordarea protecţiei temporare.

Numărul crescut al solicitărilor pentru acordarea protecţiei temporare este determinat de imposibilitatea reîntoarcerii în ţara de origine ca urmare a prelungirii conflictului armat din Ucraina, fapt ce determină obligaţia persoanelor dislocate de a-şi reglementa dreptul de şedere ca urmare a apropierii de termenul de 90 de zile, în care pot rămâne pe teritoriul României fără a se înregistra la autorităţile române.

"Precizăm faptul că la nivelul structurilor responsabile ale IGI se lucrează la capacitate maximă şi au fost luate măsuri pentru prioritizarea activităţilor de acordare a protecţiei temporare prin crearea unui flux continuu de lucru pentru procesarea tuturor persoanelor prezentate în ziua de lucru respectivă", arată sursa citată.

Timpul de procesare a documentelor pentru o persoană este de circa 20 minute, incluzând parcurgerea unor etape care presupun verificări specifice pentru asigurarea eliminării oricărui factor de risc care ar putea aduce atingere ordinii publice şi siguranţei naţionale, activităţi care sunt derulate cu celeritate.

"În funcţie de numărul de solicitanţi care se prezintă într-o zi la centrele IGI, pot exista anumite ore de vârf când aşteptarea persoanelor înainte de a fi preluate de funcţionarii IGI poate să se prelungească chiar dacă timpul de procesare rămâne acelaşi. IGI depune eforturi constante pentru a reduce la minim acest timp de aşteptare", precizează IGI.

De asemenea, au fost amenajate spaţii de aşteptare adecvate, dozatoare de apă, spaţii destinate copiilor, precum şi asistenţă medicală de prim ajutor.

"Subliniem faptul că, până în prezent, la nivel naţional au fost emise aproximativ 12.000 de permise de şedere pentru beneficiarii de protecţie temporară dintre care peste 4.100 (33%) au fost emise la nivelul centrului Bucureşti. Spre exemplu, pe raza municipiului Bucureşti, procedura se realizează în două locaţii, la capacitatea maximă - la sediul Centrului Regional de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil Bucureşti şi la sediul Direcţiei Imigrări a Municipiului Bucureşti, în cele două unităţi procesându-se zilnic între 200 şi 300 de cereri", mai arată sursa citată.

Azilul (protecţia internaţională) este o formă de protecţie care permite unui cetăţean străin sau apatrid să rămână în România dacă nu se poate întoarce în ţara sau regiunea sa de origine. Poate solicita azil orice străin care a plecat din ţara lui/ei pentru că se teme de persecuţie, de încălcarea gravă sau sistematică a drepturilor omului sau de conflict armat şi ar putea fi astfel în nevoie de protecţie internaţională.

Protecţia temporară este o măsură excepţională menită să asigure o protecţie imediată şi temporară persoanelor ce fug din calea conflictului din Ucraina. Acest lucru oferă anumite drepturi, printre care un permis de şedere, acces la piaţa muncii, asistenţă medicală şi acces la educaţie pentru copii. Protecţia temporară este un mecanism de urgenţă al Uniunii Europene. 

×