x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 4,6 milioane de pachete de țigări, confiscate în 2018

4,6 milioane de pachete de țigări, confiscate în 2018

06 Ian 2019   •   14:35
4,6 milioane de pachete de țigări, confiscate în 2018
Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Poliţiştii de frontieră, independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, au reţinut anul trecut în vederea confiscării 4.670.000 pachete ţigări de contrabandă, în valoare de peste 8,6 milioane de euro, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Potrivit bilanţului pe 11 luni din 2018, au fost reţinute şi 175,2 kg tutun şi 1.223 kg tutun narghilea şi au fost destructurate 17 grupuri organizate (conform Legii 39/2003) în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări în care au fost identificate 157 persoane.

În majoritatea cazurilor, ţigările de contrabandă au fost depistate atât în punctele de trecere ale frontierei, ascunse în mijloace de transport, la frontiera verde, precum şi în zona de competenţă, pe comunicaţiile din apropierea frontierei.

IGPF precizează că traficanţii proveneau, preponderent, din Republica Moldova, România şi Ucraina, dar şi din alte ţări precum: Polonia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Austria, Germania, Ungaria etc.

De asemenea, se arată că cele mai multe încercări de introducere a ţigărilor în România au fost înregistrate la frontierele de Nord, Est şi Sud-Vest.

Poliţia de Frontieră Română acţionează în sistem integrat alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul fiscal, pentru combaterea contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun. AGERPRES

×
Subiecte în articol: tigari contrabada 2018 confiscare