x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 42.000 de ore suplimentare la TVR, în luna mai, când deja se difuzau reluări. Iată masurile luate de noua conducere

42.000 de ore suplimentare la TVR, în luna mai, când deja se difuzau reluări. Iată masurile luate de noua conducere

07 Oct 2012   •   14:44
42.000 de ore suplimentare la TVR, în luna mai, când deja se difuzau reluări. Iată masurile luate de noua conducere

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat că în TVR continuă să fie plătite foarte multe ore suplimentare, potrivit Contractului Colectiv de Muncă din instituţie, iar din ianuarie până în iulie, numai la redacţia Ştiri, s-au adunat 9 ani de ore suplimentare.

El a mai spus că orele suplimentare în TVR s-au mai redus, însă nu atât pe cât şi-ar fi dorit el. De exemplu, în luna mai, în TVR s-au înregistrat 42.000 de ore suplimentare, în timp ce în august s-au înregistrat 23.000 de ore suplimentare. În mai, la conducerea TVR era Alexandru Lăzescu, în timp ce Claudiu Săftoiu şi-a preluat mandatul de preşedinte-director general al Televiziunii Române pe 4 iulie.

Măsuri de reducere a cheltuielilor la TVR

Au fost renegociate contractele comerciale aferente utilităţilor în sensul reducerii tarifelor şi a obţinerii de facilităţi de plată – curăţenie, telefonie mobilă, etc. au fost reduse contractele de drept de autor şi conexe, precum şI numărul de suplimentare de la 42.000 în mai la 23.000 în august, măsură ce a dus la o economie de peste 156.000 lei. Au fost renegociate şI contractele cu distribuitorii de filme în vederea obţinerii de redifuzări gratuite. Au fost impuse utilizarea de servicii oferite de unităţi protejate şi implicit reducerea cheltuielilor. Ca urmare a acestor măsuri, în august 2012, s-a înregistrat un profit de 3.410 mii lei. În comparaţie cu luna iunie, în august, cheltuielile cu onorariile au scăzut cu 63%, cele pentru transport s-au redus cu 55%, iar cheltuielile pe deplasări au fost reduse cu 44%.

Raportul in intregime privind masurile luate de noua conducere il puteti regasi in documentul atasat.

×