x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 5,6 pe Richter! Cutremurul a avut loc chiar înainte de trecerea la ora de iarnă

5,6 pe Richter! Cutremurul a avut loc chiar înainte de trecerea la ora de iarnă

28 Oct 2018   •   07:05
5,6 pe Richter! Cutremurul a avut loc chiar înainte de trecerea la ora de iarnă

Cutremur puternic în România în urmă cu puțin timp. Conform INFP, cutremurul a avut 5,6 magnitudine pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 200 de kilometri.

Cutremurul a avut loc la ora 3'28'' (28 octombrie 2018), în zona seismică Vrancea - Covasna, și s-a resimțit și în Bulgaria și Republica Moldova. Interesant este că evenimentul a avut loc doar cu mai puțin de 22 de minute înainte ca România să treacă la ora de iarnă. 

În luna aprilie, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu a estimat că viitorul mare cutremur va avea o magnitudine cuprinsă între 7,2 şi 7,9 grade, posibil chiar 8 grade, scrie Observator.

„(Cutremurul - n. r.) va fi adânc şi acesta va fi norocul României. Cu cât e mai adânc, cu atât energia se disipă pe o suprafaţă mai mare. Va fi o suprafaţă foarte mare, de la Moscova la Cairo. Pe toată Europa, aş spune", a afirmat Gheorghe Mărmureanu, care a participat la Forumul dedicat Zilei Mondiale a Pământului.

Reacțiile pe facebook nu au întârziat să apară. Un prim „inventar” arată că acest cutremur s-a resimți în localitățile: Buzău, Galați, Călărași, București, Ploiești, Fetești, Câmpina,  Constanța, Bacău, Miercurea Ciuc, Pitești, Vaslui, Titu, Breaza, Târgoviște, Topoloveni, Medgidia, Râmnicu Sărat etc.

Cu exact 14 ani în urmă, pe 27 octombrie, la 23,30, avea loc un cutremur în jurul a 5 grade pe Richter.

Un al doilea cutremur, în zorii zilei

Un cutremur cu magnitudinea.........

Citește mai departe AICI

×