După o intervenţie care a durat mai bine de şase ore, un copil din comuna Sinteşti (Ilfov) a fost salvat, azi noapte, după ce acesta căzuse intr-o făntănă dezafectată.
Accidentul s-a produs in acelaşi sat in care o bătrănă a căzut, luni noaptea, intr-un puţ ingust. Femeia a stat acolo opt ore.
Micuţul Andrei, de numai un an şi jumătate, a avut zile, şi asta pentru că, in primul rănd, a căzut in picioare in puţul de 10 m adăncime, cu un diametru de vreo 30 de cm. Deşi localnicii adunaţi in faţa casei familiei in curtea căreia s-a produs accidentul aveau mai multe variante legate de imprejurările nefericitului eveniment, se pare că micuţul ar fi căzut in momentul in care a călcat peste folia de celofan care acoperea gura puţului şi care a cedat pur şi simplu sub greutatea lui.
Marţi seara, la 8h30, a primit apelul de urgenţă Detaşamentul Special de Salvări, care a venit din Bucureşti (comuna se află la aproximativ 17 km de capitală) cu trei autospeciale, o maşină de descarcerare şi una de scafandru. 19 subofiţeri şi 2 ofiţeri ai Detaşamentului Special de Salvări au participat la acţiunea de salvare a copilului. Intr-o primă fază, au incercat să-l scoată din făntănă cu o coardă pe care sperau să o aşeze cumva in jurul taliei copilului. Tentativă eşuată. Poziţia in care se afla micuţul (era căzut in picioare, cu o mănuţă ridicată), nu a permis ca frănghia să coboare mai jos de palma lui.
Pănă la urmă, a fost nevoie de un excavator care să sape in jur de cinci metri in paralel cu puţul unde era Andrei. La 2h15 echipa de intervenţie a reuşit să-l scoată pe copil din făntăna secată. Surprinzător (dar imbucurător) se afla intr-o stare fizică foarte bună, dar puţin in stare de şoc. Pe tot parcursul intervenţiei, atăt tatăl lui căt şi membrii echipei de intervenţie au vorbit cu Andrei, iar fiecare sunet, scăncet care veneau din adăncul puţului erau semne că acesta trăieşte. Imediat ce l-au adus la suprafaţă, copilul a fost transportat la spital.