x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția modernizării DN71 Bâldana – Târgovişte

A fost desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția modernizării DN71 Bâldana – Târgovişte

16 Sep 2022   •   19:10
A fost desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția modernizării DN71 Bâldana – Târgovişte

CNAIR a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția lărgirii la 4 benzi de circulație a DN71, sector Bâldana – Târgoviște.

Vineri, după finalizarea procesului de reevaluare a ofertelor, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru proiectare și execuția „Modernizare DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, km 0+000 – km 44+130 lărgire la 4 benzi de circulație și km 51+041 – km 109+905 drum la două benzi" Sector 1: Bâldana – Târgoviște km 0+000 – km 44+130 lărgire la 4 benzi de circulație.

Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea Esta Insaat Sanayi Lojistik ve Dis Ticarte Anonim Sirketi - SC Esta Construction Group SRL – Gun al Madencilik Insaat Nakliye Sanayi ve Ticaret Anonim Sirketi, cu preţul de 869.183.617,08 lei fără TVA, informează CNAIR.

Durata contractului este de 34 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 22 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Perioada de garanție a lucrărilor este de 5 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru modernizarea DN71 Sectorul cuprins între Bâldana și Târgoviște, prin lărgirea la 4 benzi de circulație, cu o lungime de 44,13 km și include construirea și/sau modernizarea a 4 poduri și a unui pasaj pe traseul drumului național.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestaților/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

(sursa: Mediafax)

×