Luni seara, cadavrul unui bărbat în vârstă de 57 de ani, din Bucureşti, a fost găsit în albia pârâului Călmăţui, în Mihăeşti, Olt.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt precizează că a fost identificat autorul.
Este vorba despre L.A.I. în vârstă de 22 ani, din Mihăeşti.
Anchetatorii au stabilit că, în noaptea de 23 spre 24 octombrie, tânăruș de 22 de ani, însoţit de prietena sa, o tânără de 19 ani, au mers cu trenul din Bucureşti spre Roşiori de Vede, ocazie cu care l-au întâlnit pe NG. Toţi trei au coborât în gara CFR Roşiori de Vede, de unde au luat un taxi ce i-a dus până la locuința tânărului, unde, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, întrucât victima i-a făcut avansuri sexuale prietenei autorului, între cei doi s-a iscat un conflict fizic.
Tânărul i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi cu o cheie tubulară metalică în zona feţei şi a toracelui, provocându-i fracturi costale, de stern şi rupturi de organe interne, ce au condus la decesul victimei.
L.A.I. a târât cadavrul de la locuinţă pe un câmp, aruncându-l apoi în albia pârâului Călmăţui.
La audieri, autorul a recunoscut fapta comisă.
Acesta a fost reținut pentru 24 ore, urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă.
(sursa: Mediafax)