x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident intre doua tiruri pe DN 7. O persoana a decedat

Accident intre doua tiruri pe DN 7. O persoana a decedat

09 Iul 2015   •   07:20
Accident intre doua tiruri pe DN 7. O persoana a decedat
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Un accident a avut joi dimineata loc pe Drumul Național 7, între Pecica și Nadlac. Două tiruri s-au ciocnit, iar circulația este în prezent blocată pe acest tronson.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (6:50), în judeţul Arad, traficul rutier este oprit pe DN7 Pecica - Nădlac, la kilometrul 578, din cauza unui accident de circulaţie în care au fost implicate două tiruri”, anunta Politia Romana.

Accidentul a avut loc joi dimineața în jurul orei 7.00. Impactul a avut loc între o autobasculantă cu numere de Arad și un autotren cu două semiremorci înmatriculat în Bulgaria care transporta aparate de aer condiționat și piese de mobilier. Șoferul autobasculantei, un bărbat în vârstă de 54 de ani, a decedat, fiind scos din autovehicul de un echipaj de descarcerare al ISU Arad. Conducătorul autotrenului și pasagerul de pe scaunul din dreapta au ieșit singuri din autovehicul, fără să aibă nevoie de ajutorul celor de la descarcerare, informeaza tion.ro.



 

×
Subiecte în articol: accident