x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bilanț negru: România are cele mai multe decese în accidente rutiere din UE

Bilanț negru: România are cele mai multe decese în accidente rutiere din UE

de Redacția Jurnalul    |    24 Mar 2026   •   19:45
Bilanț negru: România are cele mai multe decese în accidente rutiere din UE
Sursa foto: ThinkstockPhotos/Șoselele noastre, cele mai periculoase din Europa

Numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în Uniunea Europeană a scăzut cu 3% în 2025, arată datele publicate marți de Comisia Europeană. România, Bulgaria și Croația sunt la coada clasamentului.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, în 2025 au fost înregistrate aproximativ 19.400 de decese în urma accidentelor. Aceasta reprezintă o scădere cu 3% față de 2024, ceea ce înseamnă că pe drumurile europene au murit cu 580 mai puține persoane.

„Dată fiind creșterea numărului de vehicule care circulă pe drumurile din UE și a numărului de kilometri parcurși, aceasta este o realizare semnificativă. Cu toate acestea, datele preliminare subliniază și necesitatea unor eforturi susținute la toate nivelurile, deoarece majoritatea statelor membre nu sunt încă în grafic în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului UE de a reduce la jumătate decesele și vătămările grave cauzate de accidente rutiere până în 2030”, se arată în comunicat.

Progresele în materie de siguranță rutieră variază foarte mult de la o țară la alta. Între 2024 și 2025 s-au înregistrat scăderi remarcabile în Estonia (-38 %) și în Grecia (-22 %).

Pe baza acestor date preliminare și uneori parțiale, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Polonia și România se află în prezent pe calea cea bună pentru îndeplinirea obiectivului de reducere cu 50% a deceselor cauzate de accidente rutiere până în 2030.

În pofida acestui progres, notează CE, România are în continuare una dintre cele mai ridicate rate ale mortalității din UE, alături de Bulgaria și de Croația. Astfel, potrivit datelor, în 2025, rata la un milion de locuitori a fost de 68, față de 78 în anul precedent.

Suedia și Danemarca au avut cele mai sigure drumuri în 2025, ca și în anii precedenți, cu rate scăzute ale mortalității, de 20 și, respectiv, 23 de decese la un milion de locuitori.

CE estimează că, pentru fiecare deces, există cinci persoane care sunt grav rănite. Aceasta înseamnă că aproximativ 100 000 de persoane din întreaga UE suferă în fiecare an vătămări grave în urma accidentelor rutiere.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: accidente rutiere decese ue romania