x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Achizitii publice - DNA face ancheta la CF Timisoara

Achizitii publice - DNA face ancheta la CF Timisoara

de Violeta Fotache    |    08 Apr 2006   •   00:00

Ies la iveala fraudele comise cu fondurile Cailor Ferate. Ofiterii Biroului de Investigare a Fraudelor Timisoara au dat pe mana procurorilor anticoruptie 15 angajati ai Regionalei Cai Ferate Timisoara. Functionarii care au ajuns in vizorul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) vor fi cercetati penal pentru efectuarea de achizitii publice ilegale. Potrivit Inspectoratului General al Politiei Romane, in perioada ianuarie 2002-aprilie 2003, cei 15 functionari ai Regionalei au achizitionat materiale de care unitatea nu avea nevoie. Necorespunzatoare din punct de vedere tehnic si la preturi supraevaluate, materialele pe care au fost aruncate peste 203 miliarde de lei vechi din banii publici au fost cumparate de la 19 societati comerciale. In urma unei verificari interne, Directia Audit din CNCFR SA a constatat ca peste 98 de miliarde de lei au fost cheltuiti nejustificat. Functionarii respectiv sunt cercetati, in stare de libertate, pentru abuz si neglijenta in serviciu. (Violeta Fotache)

×
Subiecte în articol: observator