x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Acţiune de intimidare împotriva jurnaliştilor

Acţiune de intimidare împotriva jurnaliştilor

23 Iun 2011   •   14:12

Noi, semnatarii prezentului comunicat, ne-am asociat pentru a semnala abuzul grav pe care il face ANAF in materia drepturilor de autor. Acest abuz afecteaza sute de scriitori, artisti, arhitecti, jurnalisti, precum si reprezentanti ai altor categorii socioprofesionale care au obtinut venituri in schimbul activitatii lor de creatie.

In mod eronat, ANAF sustine ca pentru veniturile obtinute avem obligatia de a plati TVA retroactiv timp de cinci ani, cu penalitatile aferente. Aceste penalitati depasesc cu mult debitul, ajungandu-se asfel la sume colosale, care au inceput deja sa fie oferite opiniei publice intr-o campanie menita sa ne arate drept beneficiarii unor venituri frauduloase.

In realitate, niciunul dintre noi nu a facturat si nu a incasat TVA de la beneficiarii operelor noastre si, ca atare, statul nu avea cum sa fie prejudiciat, iar noi nu aveam cum sa ne insusim vreun venit necuvenit. Dovada ca, in fiecare an, in urma analizei declaratiilor de venit, Fiscul ne-a comunicat taxele pe care urmeaza sa le platim, noi le-am platit si am obtinut in scris descarcarea de la Fisc. Daca urma sa fim supusi si altor taxe, Fiscul avea obligatia sa ne incunostinteze. In fiecare an, societatile care ne-au platit drepturile de autor au fost verificate de aceeasi institutie si, in fiecare an, institutia Fiscului nu a constatat niciun fel de nereguli. Chiar si in momentul declararii ca platitor de TVA statul nu ar incasa sumele pretinse, intrucat societatile beneficiare ale operelor noastre au posibilitatea de a deduce cuantumul taxei.

Mai mult, demersul ANAF este ilegal, intrucat contravine dreptului comunitar european si jurisprudentei CEDO, potrivit carora acordarea dreptului de exploatare a unui drept de proprietate intelectuala de catre autor angajatorului sau nu este un contract de prestari de servicii, ci un contract de realizare a operei.

Ca atare, sub nicio forma nu putem fi supusi platii TVA si, cu atat mai putin, unor plati retroactive si unor penalitati.

Avem convingerea ca, prin intermediul ANAF, Guvernul incearca in mod deliberat sa-i intimideze si sa-i discrediteze pe jurnalisti, celelalte categorii socioprofesionale, care astazi sunt somate sa plateasca TVA, fiind doar victime colaterale.

Intelegem sa actionam sub toate formele permise de Constitutia Romaniei, de celelalte acte normative, precum si de legislatia europeana, pentru a ne apara de acest abuz. Ne-am adresat deja mai multor case de avocatura si mai multor experti fiscali pentru a ne asista in toate demersurile juridice pe care le vom declansa.

Lista de semnaturi ramane deschisa pentru a permite tuturor celor impotriva carora ANAF face abuzuri legate de drepturile de autor sa se asocieze cu noi.

Semneaza:

actorii Radu Beligan, Mariana Mihut, Victor Rebengiuc, Dorel Visan, Maia Morgenstern, Dan Condurache, Mircea Diaconu, Mihai Bendeac, Ciresica Litinschi, Lia Bugnar,

Creola Condurache (consultant financiar),

regizorul Dan Chisu,

muzicianul Florin Chilian,

artistii plastici Nicolae Aurel Alexi, membru UAPPR, Conf. Univ. Dr. in cadrul Universitatii Nationale de Arte Bucuresti si Adrian Pirvu, membru U.A.P. Bucuresti , conf. univ. dr. la U.N.A. din Bucuresti, sectia de sculptura

jurnalistii Cornel Nistorescu, Sorin Rosca Stanescu, Petre Mihai Bacanu, Mihai Gadea, Radu Tudor, Dana Grecu, Oana Stancu, Adrian Ursu, Gabriela Vranceanu Firea, Radu Preda, Victor Ciutacu, Razvan Dumitrescu, Dan Constantin, Oana Stanciulescu, Lelia Munteanu, Marius Nitu, Bogdan Chirieac, Ionel Danca, Rares Bogdan (Ziua de Cluj, Realitatea TV Cluj), Octavian Hoandra (Ziua de Cluj, Realitatea TV Cluj)

economistul Ilie Serbanescu,

presedintele Grupului pentru Investigatii Politice, Mugur Ciuvica

realizatorii TV/radio Mircea Badea, Daniel Buzdugan

×