x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Activitati pentru copii de 1 iunie la Muzeul Satului

Activitati pentru copii de 1 iunie la Muzeul Satului

27 Mai 2021   •   12:08
Activitati pentru copii de 1 iunie la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" organizează o serie de activităţi cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, pe lângă târgul de jucării şi atelierele de creaţie urmând a fi organizate, în premieră, o serie de momente menite să poarte publicul în lumea copilăriei.



Potrivit unui comunicat al Muzeului Satului, clovnul Cristiano de la Circul Metropolitan Bucureşti, cunoscut vizitatorilor muzeului din pauzele de divertisment de la Tabăra de creaţie "Vara pe uliţă", va anima atmosfera cu numerele sale de magie şi giumbuşlucuri.

Grupul "Mlădiţe ilfovene", coordonat de Mărioara Man Gheorghe, va încânta publicul cu melodiile copilăriei, iar corurile Happy Kids Jr. şi Happy Kids Sr. din Buzău vor continua momentul muzical în cadrul Programului Naţional "Cantus Mundi".

Membrii clubului Club Real Gym, coordonaţi de Demis Constantin, vor face o demonstraţie de karate.

Ziua se va încheia cu ateliere pentru copii, în cadrul cărora cei mici vor învăţa să modeleze lutul, să confecţioneze păpuşi, marionete, machete şi obiecte din piele.

Costul atelierului este de 30 de lei de participant, cel mult 10 copii per atelier, pentru înscrieri fiind disponibil adresa de e-mail relatii.publice@muzeul-satului.ro.

Atelierele se vor desfăşura după următorul program:

14,00 - 15,00
- Modelaj în lut, grupa de vârstă 4-7 ani, coordonator Luminiţa Voica
- Marionete/păpuşi, grupa de vârstă 6-10 ani, coordonator Doina Kalvati

15,00 - 16,00
- Macheta morii de vânt, grupa de vârstă 7-12 ani, coordonator Luminiţa Voica
- Punguţa cu doi bani, grupa de vârstă 7-12 ani, coordonator Alexandru Ilinca.

×
Subiecte în articol: 1 iunie Muzeul Satului