Vicepresedintele CNVM, Paul Miclaus, este acuzat de apartenenta la un grup de crima organizata, pe langa invinuirea de favorizare a infractorului in cazul Dinu Patriciu.
Paul Miclaus, vicepresedintele Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM), si-a aflat ieri oficial acuzatiile in dosarul Rompetrol.Dupa cum v-a informat Jurnalul National inca de saptamana trecuta, demnitarul este urmarit penal pentru favorizarea infractorului, pe motiv ca ar fi dosit raportul Comisiei privind manipularea pietei de capital. Ieri a iesit la iveala si acuzatia de aderare a lui Miclaus la un grup de crima organizata. "Procurorii sustin ca eu am avut un interes material ca sa devin parte a acestui grup", a declarat demnitarul, negand acuzatiile ca "nefondate". "Nu sunt convins ca este vorba despre manipulare a pietei de capital. Este atributia procurorilor sa vada daca e vorba de alte eventuale infractiuni, incalcari de lege, dar nu de manipulare a pietei. Asta a fost pozitia mea constanta si nici nu mi s-au produs acele elemente care sa-mi demonstreze contrariul", a declarat Paul Miclaus. El s-a aparat spunand ca prima informare "serioasa" in legatura cu tranzactiile bursiere cu actiuni Rompetrol ar fi fost trimisa de reprezentantii Comisiei la Parchetul National Anticoruptie, Oficiul National de Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor si la Autoritatea Nationala de Control, in 22 iunie 2004. "Noi am informat autoritatile care au atributiile sa verifice aceste operatiuni", a spus demnitarul. Surse judiciare sustin insa ca raportul (pe care J.N. l-a prezentat in exclusivitate saptamana trecuta) a fost insa dosit atat cat s-a putut, pana cand un reprezentant al Bursei de Valori Bucuresti a facut o sesizare. SRI, IN INSTANTA! Reamintim ca in acest dosar de crima organizata sunt cercetate mai multe persoane, printre care Dinu Patriciu, Sorin Marin, Alexandru Bucsa, Phil Stevenson, John Works, Sorin Rosca Stanescu si Sorin Pantis, Florin Aldea si altii. Compania Rompetrol a anuntat ca astazi va da in judecata SRI pentru interceptarea, pe parcursul mai multor ani, a convorbirilor telefonice purtate de Dinu Patriciu si managementul companiei, interceptari pe care le considera ilegale. Daunele morale si reputationale cerute se ridica la un milion de dolari.
Citește pe Antena3.ro