„Sunt total împotriva unui regim vegetarian. Chiar dacă am să fiu pusă la zid de vegetarieni, un regim lipsit de proteine duce la pierderea elasticității pielii”, spune medicul estetician Adina Alberts mâine, de la 16:00, la Antena Stars, în cadrul emisiunii „Refresh by Oana Turcu”. Ea spune că se menține făcând sport și că, până acum, nu a apelat la operațiile estetice. „Îmi mențin tenul cu terapii cu laser, am făcut și eu toxină botulinică, mănânc dintotdeauna sănătos și sportul este drogul meu”, declară Adina Alberts. În timpul liber, viitoarea mămică este preocupată de amenajarea spațiului în care își va crește fetița. „Lucrăm la camera fiicei noastre. Vrem să fie simplă, în culori deschise. Unul dintre numele fetiței va fi Maria. Așa se numea mama lui Viorel”, mai dezvăluie invitata Oanei Turcu.
Tot în ediția de mâine, Tavi Clonda vorbește deschis despre ralația de iubire pe care o are. „Eu cu Gabriela suntem tot timpul împreună, mergem chiar și la sală, nu am ajuns să ne plictisim și sper că nu vom ajunge”, spune el. Pe lângă sport, cei doi mai au încă o pasiune: moda. „Îmi plac hainele și încălțămintea. La noi în casă fiecare are dressing-ul lui, iar încălțămintea are un alt loc, la parter”, mai povestește Tavi. Nu e de mirare așadar că cei doi sunt atât de apropiați, încât se gândesc deja la momentul în care vor deveni părinți: „Dacă va fi să avem un copil până la nuntă nu e nicio problemă. Contează că ne iubim. Mi-aș dori un copil blond cu cârlionți, cum aveam eu când eram mic, și cu ochii Gabrielei. Cred că ea va fi o mamă foarte grijulie”, mai spune invitatul Oanei Turcu.