x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adina Vălean: Numărul accidentelor rutiere în UE trebuie redus la jumătate până în anul 2030

Adina Vălean: Numărul accidentelor rutiere în UE trebuie redus la jumătate până în anul 2030

14 Noi 2019   •   15:40
Adina Vălean: Numărul accidentelor rutiere în UE trebuie redus la jumătate până în anul 2030
Sursa foto: Lucian Alecu

Numărul accidentelor rutiere în Uniunea Europeană trebuie redus la jumătate până în anul 2030 şi voi depune toate eforturile pentru atingerea acestui obiectiv, a afirmat joi Adina Vălean, candidată la postul de comisar european pentru transporturi, în cadrul audierii sale în Comisia de transport şi turism a Parlamentului European (TRAN).

''Siguranţa este esenţială pentru toate mijloacele de transport, dar 25.000 de decese anual în transportul rutier reprezintă un număr îngrijorător. Noi trebuie să reducem acest număr la jumătate până în 2030'', a spus Vălean în prezentarea introductivă de 15 minute din cadrul audierii.

Eurodeputatul Sven Schulze (PPE) a întrebat-o pe Adina Vălean ce iniţiative va avea în legătură cu Pactul Ecologic şi dacă va avea în vedere măsuri referitoare la zonele slab populate.

''Va trebui ca în acest acord să implicăm toate părţile, este nevoie de o abordare integrată. Dacă ne referim la sectoare, măsurile nu vor atinge potenţialul lor maxim. Dacă vrem să reducem impactul carbonului trebuie să investim într-un transport multimodal. Zonele îndepărtate sunt foarte importante pentru că oamenii de acolo depind de conectivitate. Reţelele trebuie să fie finalizate, va trebui să conectăm porturile, aeroporturile regionale, dar fără a dubla structurile'', a explicat Vălean.

Răspunzând unei întrebări din partea eurodeputatului spaniol José Ramon Bauza Diaz (Renew Europe), candidata la postul de comisar european pentru transporturi a subliniat că doreşte să fie cea care deblochează proiectul Cerul Unic European, care se află deocamdată într-un impas la nivelul Consiliului UE: ''Trebuie să avem o abordare eficientă. Sunt de părere că, cu propunerile domnului (Marian-Jean) Marinescu, avem o propunere foarte bună, care este blocată la Consiliu. Sper să avem o soluţie în curând. În esenţă aş spune da, vreau să fiu cea care deblochează dosarul''.

Tot referitor la Cerul Unic European, comisarul european desemnat a fost întrebat de eurodeputatul Ciaran Cuffe, reprezentant al grupului Verzilor, dacă va aplica principiul ''poluatorul plăteşte''. Adina Vălean a menţionat că va prezenta până la finalul anului 2020 o strategie privind mobilitatea eficientă şi durabilă. ''Opt din zece proiecte din cadrul financiar sunt verzi, deci suntem pe calea cea bună. (...) Căile ferate se află în centrul unui transport durabil, va trebui să investim mai ales în acestea, pentru ca mărfurile să fie transportate în special pe căile ferate. Nu spun că e nevoie de mai puţine zboruri, ci de un sistem mai eficient'', a afirmat ea.

Eurodeputatul Johan Danielsson (S&D) a întrebat ce politici va avea în vedere viitorul comisar pentru transporturi în scopul ameliorării condiţiilor de muncă ale angajaţilor din sectorul transporturilor. ''Eu ştiu că există personal insuficient şi temeri că schimbările de inovare le ameninţă locurile de muncă. Trebuie să finanţăm de la UE această reorientare profesională şi să le explicăm oamenilor ce se întâmplă, pentru a nu avea temeri'', a răspuns Adina Vălean.

În timpul audierii, care se încheie în jurul orei locale 16:00 (17:00 ora României), sunt prevăzute 25 de întrebări din partea eurodeputaţilor: un minut pentru fiecare întrebare, urmată de două minute pentru răspunsul comisarului desemnat şi de o posibilă întrebare suplimentară, de cel mult un minut, din partea eurodeputatului, pentru care comisarul desemnat are la dispoziţie un minut pentru a răspunde.

Audierea, care va dura în total trei ore ore, va fi urmată de declaraţii de presă ale preşedintelui TRAN, eurodeputata ecologistă franceză Karima Delli.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Adina Vălean audiere comisar european