x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ADMITERE LICEU 2013 - GHIDUL CANDIDATULUI: Tot ce trebuie să ştii despre REPARTIZAREA COMPUTERIZATĂ, documentele de care ai nevoie

ADMITERE LICEU 2013 - GHIDUL CANDIDATULUI: Tot ce trebuie să ştii despre REPARTIZAREA COMPUTERIZATĂ, documentele de care ai nevoie

de Veronica Micu    |    11 Iul 2013   •   10:44
ADMITERE LICEU 2013 - GHIDUL CANDIDATULUI: Tot ce trebuie să ştii despre REPARTIZAREA COMPUTERIZATĂ, documentele de care ai nevoie
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Absolvenţii de clasa a VIII-a care au reuşit să obţină medii peste cinci la Evaluarea Naţională au putut completa până marţi, 9 iulie, fişele de înscriere la liceu.

Potrivit ministerului Educaţiei, în prima etapă de ADMITERE LICEU 2013 s-au putut înscrie atât candidaţii din seria curentă, cât şi absolvenţii din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013-2014.

Vezi aici MODUL DE COMPLETARE AL FISEI DE ÎNSCRIERE ÎN ANUL SCOLAR 2013-2014


Clarificări privind algoritmul de repartizare în licee 2013

Ghidul admiterii computerizate

CALENDARUL admiterii în învatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2013-2014:

16 iulie 2013 - Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014
       
17 iulie 2013 - Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile din învăţământul liceal de stat din judeţ. Afişarea de către fiecare unitate de învăţământ liceal a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate       

17 iulie – 26 iulie 2013 - Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

A doua etapă de admitere în învăţământul liceal de stat, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014       

17 iulie 2013 - Înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini ori probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă (doar pentru locurile rămase disponibile la liceele care organizează astfel de clase.)       

18-19 iulie 2013 - Susţinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă ori de limbă maternă       

20 iulie 2013 - Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini şi la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi rezolvarea eventualelor contestaţii       

17 - 22 iulie 2013 - Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare, completarea unei noi fişe de opţiuni de către cei rămaşi nerepartizaţi după prima etapă a admiterii       

22 iulie 2013 - Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care organizează probe de aptitudini

Un număr de 29 de absolvenţi ai clasei a VIII-a din Capitală au media 10 pentru admiterea la liceu, iar 4.326 au medii între 9 şi 10, în timp ce 255 de elevi pot fi admişi în liceu cu medii sub 5, potrivit ierarhiei pe Bucureşti publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale.

×