x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Marinescu, despre momentul când „lucrurile vor fi mai echilibrate”

Adrian Marinescu, despre momentul când „lucrurile vor fi mai echilibrate”

07 Mar 2021   •   21:00
Adrian Marinescu, despre momentul când „lucrurile vor fi mai echilibrate”
Sursa foto: Captura Antena 3

Relaxarea restricţiilor în România vine odată cu „eliberarea” spitalelor. Adrian Marinescu, despre momentul când „lucrurile vor fi mai echilibrate”.

Relaxarea noastră vine o dată cu eliberarea spitalelor, adică la vară, potrivit unei prime estimări făcute de medicul infecţionist Adrian Marinescu.

„În momentul în care avem 25% din populaţie vaccinată, începe să se vadă în plan practic, în sensul scăderii presiunii la nivel medical. Lucrurile acestea se vor întâmpla să zicem în vară sau în a doua parte a verii, lucrurile vor fi mai echilibrate, chiar dacă nu vom scăpa cu totul de pandemie”, a afirmat Adrian Marinescu, medic infecţionist la Matei Balş.

Până atunci trebuie să respectăm măsurile de protecţie. Distanţarea socială, igienizarea frecventă şi purtarea măştii chirurgicale. Singurele momente în care scăpăm de portul măştii sunt acelea când avem activităţi fizice.

Copiii se vor bucura de orele de educaţie fizică în curtea şcolii ca pe vremuri, fără măşti.

„Este evident că atunci când desfăşori o activitate fizică, principial vorbind, nu e bine să porţi mască. Nu e bine din punct de vedere medical. Şi atunci vom găsi variantele cele mai bune pentru cei mici, vor sta în aer liber, vor păstra distanţa în aşa fel încât să nu fie risc de transmitere”, a apreciat medicul.

România primeşte peste 2,6 milioane de doze de vaccin numai în luna martie, a anunţat duminică pe Facebook premierul Florin Cîţu, într-o notă optimistă privind revenirea la normalitate.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Adrian Marinescu