x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase, adus la Tribunal Bucureşti pentru eliminarea din pedeapsă a celor şase zile petrecute la Floreasca

Adrian Năstase, adus la Tribunal Bucureşti pentru eliminarea din pedeapsă a celor şase zile petrecute la Floreasca

02 Oct 2012   •   10:54
Adrian Năstase, adus la Tribunal Bucureşti pentru eliminarea din pedeapsă a celor şase zile petrecute la Floreasca
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Fostul premier Adrian Năstase a fost adus, în această dimineaţă, la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea cererii sale de eliminare din condamnarea la doi ani de închisoare dispusă în dosarul "Trofeul calităţii" a celor şase zile în care a stat internat la Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere. La intrarea în sala de judecată, Năstase a fost aplaudat.

Avocatul lui Năstase, Ion Cazacu, declara, în 19 septembrie, că judecătorii trebuie să analizeze şi să "compute", adică să considere ca executate în cadrul pedepsei de doi ani de închisoare cele şase zile pe care fostul premier le-a petrecut la Spitalul Floreasca din Capitală.

Un alt argument menţionat de avocat este acela că Năstase şi-a început executarea efectivă a pedepsei la momentul la care poliţiştii i-au înmânat, la el la domiciliu, mandatul de executare al pedepsei. Avocatul a precizat că în 20 iunie i-a fost înmânat mandatul de executare, lucru consemnat în documentele anchetatorilor, iar din acel moment a fost arestat şi a stat sub pază la Spitalul Floreasca până în 26 iunie, când a fost transferat la Penitenciarul Spital Rahova.

Astfel, a explicat avocatul Cazacu, Adrian Năstase era deja arestat în momentul în care a ajuns la Spitalul Floreasca, dovada fiind faptul că a fost transportat la spital însoţit de trei ofiţeri, informează mediafax.ro.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În seara aceleiaşi zile, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, la locuinţa sa din strada Zambaccian, fiind internat la Spitalul Floreasca din 20 până în 26 iunie. În 21 iunie, Năstase a fost operat la Spitalul Floreasca.

În 26 iunie, Tribunalul Bucureşti a constatat că nu există niciun impediment de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare în cazul fostului premier. În urma acestei decizii, Adrian Năstase a fost dus de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Spital Rahova, fiind astfel pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Ulterior, Năstase a fost transferat la Penitenciarul Jilava.

Adrian Năstase a formulat şi o contestaţie în anulare în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii". Dosarul trebuia să fie judecat luni, de Completul de cinci judecători de la instanţa supremă, însă pentru că la dosar nu a ajuns motivarea sentinţei, cauza a fost amânată pentru 5 noiembrie.

Avocatul Ion Cazacu a declarat că cei cinci judecători din completul care a dat decizia definitivă în dosarul "Trofeul calităţii" trebuie să grăbească motivarea acesteia, deoarece au trecut mai bine de trei luni de la sentinţă. Avocatul a spus că în acest fel se încalcă deptul la apărare al clientului său, amintind că în decembrie 2012 se împlineşte termenul legal în care apărarea lui Năstase poate depune sesizări şi plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, avocatul a amintit că în februarie 2013 se împlineşte şi termenul de opt luni de executare efectivă a pedepsei în cazul lui Adrian Năstase, arătând în acest context că motivarea deciziei trebuie eliberată cât mai rapid de către cei cinci judecători.

×