Adrian Năstase va afla abia pe 12 februarie dacă va fi sau nu eliberat condiţionat. Magistraţii au respins astăzi cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de avocaţi. Apărătorul lui Năstase, Ion Cazacu îşi exprimase ieri speranţa ca fostul premier să fie eliberat chiar la sfârşitul acestei luni.
Avocatul Ion Cazacu a declarat, astăzi, într-o intervenţie telefonică la o emisiune tv, că în opinia sa, această decizie este greşită pentru că 'practic Adrian Năstase a pierdut toate beneficiile rezultate din activitatea sa desfăşurată în penitenciar'.
"Nu ştiu care sunt motivele care au determinat judecătorul să ia o astfel de decizie. (...) Opinia mea este că această decizie este greşită pentru că, în 12 februarie, practic dl. Adrian Năstase a pierdut toate beneficiile care au rezultat din activitatea lui depusă în penitenciar. Deci câştigase 45 de zile şi mai avea cele şase zile cât petrecuse în spital. În felul acesta, prin lungimea procedurilor, practic dl Adrian Năstase pierde acest beneficiu şi se îndreaptă uşor-uşor cu toate procedurile către data de 26 februarie când s-ar fi împlinit efectiv, fără zile câştigate, acea treime (de efectuare a pedepsei - n.r.) şi când sigur se va aprecia din nou de către Comisia din penitenciar dacă va fi eliberat condiţionat. (...) Mi se pare destul de în afara spiritului legii să dai termene atât de lungi, în condiţiile în care se pune în discuţie eliberarea unui om", a afirmat avocatul fostului prim-ministru.
El a menţionat că CEDO a arătat că procedurile trebuie să se desfăşoare în termene rezonabile şi că România a fost de mai multe ori sancţionată pentru aceste încălcări cu privire la termenul rezonabil. 'Sigur, judecătorul este suveran, a hotărât altfel. Foarte bine, ne vom supune acestei dispoziţii şi ne vom prezenta pe data de 12 februarie. (...) Cu privire la cererea de preschimbare de termene nu există nicio cale de atac. Nu mai avem altă posibilitate legală. Noi nu putem să strâmbăm legea. Pe 12 februarie se va judeca această cerere. Indiferent de soluţie, una sau cealaltă dintre părţi are dreptul să facă recurs într-un termen de trei zile, iar recursul se poate rezolva la fel într-un termen rezonabil', a explicat avocatul Ion Cazacu.
Ieri, Judecătoria Sectorului 4 a stabilit, pentru 12 februarie, discutarea solicitării de eliberare condiţionată din închisoare a fostului premier Adrian Năstase, după ce acesta a primit aviz favorabil din partea Comisiei de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava.
Avocaţii lui Adrian Năstase au solicitat însă devansarea termenului.
"Procedurile sunt foarte clare. Însă termenul de 12 februarie, de la Judecătoria sectorului 4, este un termen mult prea lung. Ar anula toate zilele câştigate ca urmare a activităţilor desfăşurate de Adrian Năstase în penitenciar. Vom depune o cerere de preschimbare a termenului. Vrem ca acest termen să fie foarte scurt", a declarat Ion Cazacu.
Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz pozitiv în cazul lui Adrian Năstase, constatând că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă, fiind luate în calcul şi activităţile desfăşurate de fostul premier, precum şi faptul că acesta a publicat trei cărţi.
La 3 decembrie, avocatul Ion Cazacu a declarat că Năstase ar mai avea de executat, după calculele apărării, 35 - 36 de zile de închisoare din condamnarea primită în dosarul Trofeul Calităţii şi ar putea fi eliberat condiţionat până la sfârşitul lunii ianuarie 2013.
În 5 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca cele şapte zile petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, ca urmare a unei tentative de sinucidere înainte de a fi încarcerat, să fie scăzute din condamnare.
Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, pe 20 iunie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătura cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru presedinţie din partea PSD.
Fostul premier a fost încarcerat şase zile mai târziu, în seara zilei de 26 iunie, la Penitenciarul Rahova, fiind ulterior transferat la Penitenciarul Jilava.