x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase, deferit justiţiei

Adrian Năstase, deferit justiţiei

20 Ian 2009   •   00:00
Adrian Năstase, deferit justiţiei

Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată, astăzi, pe Adrian Năstase, în dosarul "Trofeul calităţii în construcţii", fiind acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase, pentru sine sau pentru altul. Adrian Năstase va fi judecat, alături de alte cinci persoane, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.



Acuzele aduse de DNA pentru Adrian Năstase sunt: infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000, privind fapte de corupţie - folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată. Irina Paul Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, este acuzată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată, fals intelectual la Legea contabilităţii, folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată. Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct în cadrul ISC va fi judecată pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată. Mihail Cristian Vasile, director general al SC EUROGRAFICA SRL este acuzat de complicitate abuz în serviciu contra intereselor publice, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Bogdan Popovici este şi el acuzat de spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Marina Ioana Popovici este învinuită de spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

BANI PENTRU CAMPANIE. Potrivit rechziitoriului, în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), sub conducerea inculpatei Irina Jianu, "a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calităţii în construcţii». În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase", susţine DNA. Evenimentul a fost organizat ca urmare a exercitării de către inculpat a influenţei si autorităţii decurgând din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD) asupra lui Jianu (persoană ce a fost numită în funcţia de inspector general în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii urmare a legăturilor apropiate cu persoane marcante din cadrul PSD), asupra inculpatului Popovici Bogdan (fost membru al CFSN şi apropiat al familiei Năstase), asupra inculpatei Popovici Marina Ioana (persoană care, împreună cu Popovici Bogdan controla un grup important de firme), asupra inculpatului Vasile Mihail Cristian, administrator al SC Eurografica SRL (societate care beneficiase de contracte importante cu PSD pentru tipărirea unor materiale electorale şi care avea legături cu persoane importante din cadrul PSD), precum şi asupra altor persoane. Persoanele respective erau, fie membri PSD cu funcţii importante în cadrul unor instituţii publice (Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Agenţia Naţională Sanitar Veterinară, Compania Naţională a Lignitului, Complexul Energetic Turceni, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare), fie lideri de partid locali, primari şi preşedinţi de consilii judeţene. Aceştia au impus achitarea unor importante sume de bani sub formă de taxe de participare pentru un simpozion irelevant pentru activitatea instituţiilor respective. Asupra unui alt grup de participanţi - reprezentanţi de societăţi comerciale în construcţii - s-a exercitat constrângere morală prin aceea că inspectorii de specialitate care le avizau lucrările le transmiteau invitaţiile de participare le solicitau apoi copia ordinului de plată.

SPĂLARE DE BANI. Taxele de participare au fost de 5 milioane de lei vechi, pentru persoane fizice şi 15 milioane de lei vechi, pentru persoane juridice. Banii strânşi din taxe, în valoare de 67.463.972.430 ROL ar fi trebuit, potrivit legii, să se constituie venituri la bugetul ISC care era instituţie publica. Însă, inculpata Jianu, cu sprijinul inculpatei Gasparovici, încălcând prevederile legale, au dispus ca aceste taxe să fie încasate direct de patru societăţi comerciale controlate de inculpaţii Popovici Bogdan şi Popovici Marina Ioana (SC MEDIAGLOBE INVEST SRL, SC URBAN CONSULT SRL, SC AXA MANAGEMENT SRL, SC CONTUR MEDIA SRL). ISC nu a urmărit modul de utilizare a sumelor încasate din taxele de participare şi nu a întocmit "Decontul de cheltuieli" astfel că nicio cheltuială efectuată pentru Trofeul Calităţii nu a fost decontată în mod legal. Societăţile implicate în organizarea evenimentului au colectat taxele de participare şi au subcontractat executarea serviciilor de organizare a simpozionului. Pentru acoperirea diferenţei dintre suma încasată de la participanţi şi cheltuielile efectiv realizate, cele patru societăţi mai sus menţionate au încheiat contracte cu o altă societate, SC AROND SRL, controlată tot de inculpaţii Bogdan şi Marina Popovici, societate având ca obiect în principal servicii de "concepţie" şi "organizare". Respectivele contacte erau menite să justifice 92 la sută din totalul cheltuielilor pentru o serie de servicii care în realitate nu au fost efectuate. Ulterior, pentru a se disimula provenienţa banilor, prin operaţiuni de spălare de bani (cesiune de acţiuni, majorare de capital, contracte false de vânzări de terenuri şi prestări servicii) desfăşurate prin intermediul societăţilor MEDIA ON SA, FORUM INVEST SA, Fundaţia Invest, toate controlate de soţii Popovici, suma de 53.256.338.838 de lei vechi a fost transferată din conturile firmei AROND SRL în cele ale SC Eurografica SRL. Din această sumă, inculpatul Vasile Mihail Cristian a plătit 33.841.734.455 de lei vechi, reprezentând contravaloarea materialelor de propagandă electorală (caiete, fulare, tricouri, calendare, pliante, brichete personalizate cu numele şi imaginea inculpatului Adrian Năstase). "Pentru a disimula destinaţia ilicită a banilor proveniţi din organizarea simpozionului „Trofeul calităţii în construcţii” şi pentru a ascunde infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului Adrian Năstase, inculpatul Vasile Mihail Cristian a întocmit, atât personal cât şi prin interpuşi, documente comerciale şi financiar-contabile false. Sub aparenţa unor cheltuieli efectuate cu activităţi de publicitate pentru SC. Eurografica SRL, prin falsificarea înscrisurilor sus-menţionate, inculpatul Vasile Mihail Cristian a achiziţionat, livrat şi plătit contravaloarea materialelor de propagandă electorală pentru inculpatul Adrian Năstase", explică DNA.

SECHESTRU ASIGURATOR. În acelaşi mod, inculpatul Adrian Năstase a obţinut foloase necuvenite şi de la SC VERTCON SA Bacău (societate controlată de inculpata Irina Paula Jianu) în cuantum de 382.172.020 de lei vechi, reprezentând contravaloarea unor materiale de propagandă electorală şi alte cheltuieli efectuate în acelaşi scop. DNA a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 118.650 de dolari aparţinând inculpatului Adrian Năstase in vederea confiscării speciale cu referire la foloasele necuvenite primite de acesta; s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Irina Jianu, Diana Gasparovici, Bogdan Popovici, Marina Ioana Popovici, Cristian Vasile Mihail, Vasile Cristian până la concurenţa sumei de 64.813.844.913 de lei vechi; a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatului Mihail Vasile, situat în Bucureşti; a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuiţilor Bogdan şi Marina Popovici, situat în Bucureşti; a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatei Diana Gasparovici, situat în Brăila; a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatei Irina Jianu, situat în Bacău.
Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total cauzat ISC prin faptele inculpaţilor este de 69.611.552.132 de lei vechi, constituit din neîncasarea taxelor de la participanţi (61.549.713.021 de lei vechi) şi din cheltuieli nelegale efectuate de ISC din fonduri proprii (8.061.839.111 de lei vechi).
Inspectoratul de Stat în Construcţii s-a constituit parte civilă în cauză.

Mediafax

×