x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase rămâne, încă, internat la Floreasca. O comisie a IML va stabili dacă fostul premier va putea fi transferat la spitalul Rahova

Adrian Năstase rămâne, încă, internat la Floreasca. O comisie a IML va stabili dacă fostul premier va putea fi transferat la spitalul Rahova

25 Iun 2012   •   07:05
Adrian Năstase rămâne, încă, internat la Floreasca. O comisie a IML va stabili dacă fostul premier va putea fi transferat la spitalul Rahova

UPDATE 12:20 - "In aceasta dimineata, pacientul Adrian Nastase a fost evaluat la cererea Politiei. Tinand cont de statutul juridic special al pacientului, comisia considera ca responsabilitatea stabilirii unui eventual transfer si tratamentul specific intr-o unitatate spitaliceasca specifica pot fi stabilite numai in urma unei expertize medico-legale conform Codului de procedura. In conformitate, au fost inaintate adresele catre cele doua institutii, Politia si Institutul de Medicina Legala Mina Minovici", a declarat Bogdan Oprita. Seful UPU a Spitalului Floreasca a mai spus ca pacientul Adrian Nastase ramane in continuare internat la Floreasca.

UPDATE 12:07 - Profesorul Ioan Lascar a declarat ca, in cazul Nastase, "se urmeaza un parcurs institutional", ceea ce, probabil, inseamna ca se va apela si la expertiza Institutului de Medicina Legala.

UPDATE 11:33 - Medicii vor anunta la ora 12:00 daca fostul premier Adrian Nastase poate fi transferat la spitalul penitenciar Rahova.

Medicii de la Spitalul de Urgenta Floreasca decid in aceasta dimineata daca fostul premier va fi transferat la spitalul penitenciar Rahova sau va mai ramane internat in spital. O comisie speciala se va intruni la ora 10:00 pentru a face o evaluare completa in urma careia se va decide daca Adrian Nastase poate suporta detentia.

Politia Capitalei a trimis vineri, la Spitalul Floreasca, o solicitare referitoare la starea de sanatate a lui Adrian Nastase, pentru a se sti daca acesta poate fi mutat in penitenciar, in vederea executarii pedepsei de doi ani de inchisoare.

"Solicitarea a fost primita vineri, dupa ora 17.00, astfel ca nu a putut fi inregistrata la Registratura unitatii sanitare. Acest lucru se va intampla luni, la ora 8.00, dupa care o comisie speciala de medici se va intruni pentru a decide daca pacientul poate fi transferat", declarau reprezentantii Spitalului Floreasca.

Din comisie vor face parte medicii care s-au ocupat de Nastase dupa internare, inclusiv cei din echipa care l-a operat, respectiv Serban Bradisteanu si Ioan Lascar, dar si un legist, au precizat aceleasi surse.

Procedura de executare a mandatului privind pedeapsa cu inchisoarea a lui Adrian Nastase nu a fost incheiata, intrucat nu a fost intocmit procesul verbal de incarcerare, iar condamnatul nu a fost incarcerat intr-un loc de detentie sau intr-un penitenciar, a precizat, duminica, Politia Capitalei.

"Inca din seara zilei de 20 iunie a.c., imediat dupa primirea mandatului de executare de la Tribunalul Bucuresti, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti a intreprins toate demersurile legale pentru punerea in executare a acestuia, conform prevederilor Codului de Procedura Penala. Avand in vedere ca, atat timp cat nu a fost intocmit procesul verbal de incarcerare si persoana mentionata in mandatul de executare nu a fost incarcerata intr-un loc de detentie sau intr-un penitenciar, se considera ca procedura de executare a mandatului nu a fost incheiata", potrivit Politiei Capitalei.

In aceste conditii, zilele petrecute de fostul premier in spital nu se considera zile de detentie si, prin urmare, nu vor fi scazute din pedeapsa.

Medicul Serban Bradisteanu declara, vineri, ca, la dorinta familiei lui Nastase, Spitalul Floreasca nu mai poate sa furnizeze niciun fel de informatie privind starea de sanatate a fostului premier.

Tot vineri, un alt medic din echipa care l-a operat pe Nastase, Ioan Lascar, a precizat ca evolutia postoperatorie a pacientului este foarte buna, in parametri normali.

Dupa operatia de joi, Bradisteanu declarase ca Nastase se afla sub tratament si consiliere psihiatrica si prezinta risc de infarct. El a mai spus ca, in acest moment, nu ar propune o interventie chirurgicala legata de problemele cardiace. Medicul a adaugat ca fostul premier sufera de mai multe afectiuni, el enumerand afectiuni tirodiene, diabet, dislipidemie si hipertensiune.

Avocatii lui Adrian Nastase au depus, joi, o cerere de amanare a executarii pedepsei lui Nastase, motivata de conditiile extraordinare in care se afla fostul premier, conditii ce s-ar putea rasfrange in mod negativ si asupra familiei acestuia.

×