x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase şi Roberta Anastase, singurii candidaţi din Prahova care au peste 50%

Adrian Năstase şi Roberta Anastase, singurii candidaţi din Prahova care au peste 50%

01 Dec 2008   •   00:00

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, şi europarlamentarul Roberta Anastase, lider al PDL Prahova, sunt singurii candidaţi care au obţinut mandate de parlamentar prin atribuire directă, obţinând peste 50% din voturi în colegiile pentru Camera Deputaţilor unde au candidat.



În urma numărării voturilor în 610 din totalul celor 611 secţii de votare din Prahova reiese că Adrian Năstase a obţinut 60,99% din voturile exprimate în colegiul pentru Camera Deputaţilor nr. 8 Mizil. De asemenea, conform datelor oficiale furnizate luni de Biroul Electoral Judeţean Prahova, liderul PDL Prahova Roberta Anastase a obţinut 53,77% din voturile exprimate în colegiul pentru Camera Deputaţilor nr.11 Ploieşti. Fostul purtător de cuvât al Preşedinţiei Adriana Săftoiu, care a candidat din partea PNL în colegiul 7 deputaţi, a obţinut 39,46% din totalul voturilor exprimate pe zona unde a candidat, ea surclasându-i pe contracandidaţii săi de PDL şi PSD+PC. De asemenea, deputaţii Graţiela Gavrilescu (PNL), Marian Săniuţă (preşedinte al PSD Prahova) şi Mihai Apostolache (PSD) s-au clasat primii în colegiile pentru deputaţi în care au candidat în Prahova, însă niciunul dintre ei nu a obţinut peste jumătate din voturi. Deputatul PSD Alin Teodorescu, care a candidat pentru Senat în colegiul 2 Prahova, s-a clasat al doilea, obţinând 36,80% din voturi, el fiind surclasat de către candidatul PDL Iulian Bădescu, director al unui ziar local prahovean, care a obţinut 42,61% din voturi. Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, care a candidat în colegiul Senat 3 Prahova, a obţinut cel masi mare număr de voturi din colegiul său, respectiv 34,61%, el fiind urmat de candidatul PSD August Mitu, cu 29,38%. Deputatul PDL de Brăila Gabriel Sandu, care a candidat şi el pentru un mandat de senator în colegiul 5 Prahova, a obţinut un scor electoral de 45,26%, fiind urmat de senatorul PSD Daniel Savu, cu 28,11 procente.
Potrivit preşedintei BEJ Prahova, în cursul nopţii de duminică spre luni reprezentanţii comisiei electorale din această secţie s-au prezent la BEJ cu documentaţia incompletă, cu procesele-verbale încheiate într-un singur exemplar şi cu buletinele cu voturi nule puse împreună cu cele nevotate. BEJ Prahova a primit, de asemernea, o contestaţie din partea alianţei politice PSD+PC, care solicită renumărarea voturilor într-o secţie de votare din comuna Riceşti Rahtivani, motivul fiind că numărarea iniţială s-a făcut în mod greşit.
Mediafax


 

×
Subiecte în articol: romania obţinut prahova colegiul