x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adriean Videanu, URMĂRIT PENAL pentru abuz în serviciu

Adriean Videanu, URMĂRIT PENAL pentru abuz în serviciu

09 Sep 2014   •   12:03
Adriean Videanu, URMĂRIT PENAL pentru abuz în serviciu
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus ca procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să înceapă urmărirea penală a lui Adriean Videanu, fost primar general al Capitalei, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Instanţa a admis o plângere a companiei SC Ruxandra Trading SRL, prin care această societate a contestat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în cazul lui Videanu.

'În baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală admite plângerea formulată de petenta SC Ruxandra Trading SRL în contradictoriu cu intimatul Videanu Adriean. Desfiinţează ordonanţa de clasare nr. 586/P/2009 din 20.03.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţinută prin Ordonanţa nr. 1103/II-2/2014 din 06.05.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dispune trimiterea dosarului nr. 586/P/2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea completării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infr. de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 297 N.C.pen rap. la art. 309 N.C.pen, cu aplic. art. 5 alin. 1 N.C.pen. faţă de suspectul Videanu Adriean. În baza art. 275 alin. 3 cpp. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă', se arată în decizia instanţei, conform Agerpres.

În anul 2007, reprezentanţii SC Ruxandra Trading SRL au depus o plângere penală împotriva a trei angajaţi de atunci ai Primăriei Bucureşti, respectiv arhitectul-şef, Adrian Bold, şeful Direcţiei Juridice, Adrian Iordache, şi şeful Direcţiei Inspecţie, Viorel Uleia, plângerea extinzându-se şi la Adriean Videanu.

SC Ruxandra Trading SRL susţinea faptul că în anul 1996 a închiriat de la municipalitate un teren de 9.550 de metri pătraţi, pentru care a obţinut şi o autorizaţie provizorie în vederea construirii unui complex comercial.

Compania a acţionat apoi în judecată Primăria iar Curtea de Apel Bucureşti l-a obligat în anul 2000 pe primarul general să elibereze o autorizaţie de construcţie definitivă şi să concesioneze terenul respectiv.

Firma mai susţinea că Videanu a refuzat să pună în aplicare decizia instanţei, municipalitatea a dispus demolarea unei clădiri ridicate de SC Ruxandra Trading SRL iar terenul a fost dat în folosinţă Ambasadei Franţei, pentru construirea Liceului Francez.

Ruxandra Trading SRL făcut plângere penală împotriva lui Videanu, reclamând faptul că a fost prejudiciată cu suma de 3,7 milioane de euro, dar atunci procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale în acest caz.

×
Subiecte în articol: Adriean videanu abuz in serviciu