Potrivit Antena 3 CNN, mai sunt doar câteva zile până când România va intra în Spațiul Schenghen, cel puțin pe cale aeriană și maritimă. Deși e o veste bună pentru românii care vor călătorii mai rapid în țările din UE, această aderare a ridicat mai multe probleme pentru autorități.
Vom scăpa de cozile de la verificarea pașapoartelor, dar suntem în continuare obligați să avem la noi documentele pentru călătorie. Mai mult, poliţiştii pot face verificări aleatorii de fiecare dată când văd o persoană care pare suspectă.
"Persoanele care intra în terminal după ce parcurg procedura de control la securitate nu vor fi supuse controlului la frontiera așa cum era astăzi sau cum este astăzi la tonetele pe care cu toții le știm. Pasagerii vor merge direct către porțile de îmbarcare şi în tot acest parcurs ei vor putea fi verificați de Poliţia de Frontieră", spune Bogdan Despescu, secretar de stat.
Aeroporturile din România au fost reconfigurate pentru Air Schengen
Aeroporturile din România au fost reconfigurate şi, începând de duminică, vor exista două zone: una dedicată călătoriilor în interiorul spațiului Schengen şi una pentru cursele din afara spațiului.
Vom scăpa de cozile de la controlul de pașapoarte, dar suntem în continuare obligați să avem la noi documentele: un act de identitate valabil, dar și acordul scris al părinților în cazul în care călătorim cu un copil.
Cei care vor călători în zona Schengen însoțiți de minori vor trebui să aibă în continuare la ei toate documentele de care aveau nevoie şi până acum. Singura diferență este că acele controale nu vor mai fi făcute în mod obligatoriu. În schimb mai mulți polițiști de frontieră vor fi în aeroport şi vor face controale aleatorii.
Cum se vor face verificările pentru Air Schengen
Verificările vor fi făcute cu ajutorul unei aplicații instalate pe telefoanele și tabletele polițiștilor de frontieră. Pentru a evita ca persoane care nu au dreptul de a părăsi România să profite de aderarea la spaţiul Schengen şi să plece din ţară, controlul aleatoriu va fi făcut de fiecare dată când polițistul intuiește ceva suspect.
"În cazul în care vor fi identificate probleme persoanele în cauza vor fi conduse in linia a doua de verificare", a mai spus Bogdan Despescu, secretar de stat.
La această a doua verificare poliţiştii de frontieră vor clarifica situaţia pasagerului şi dacă este cazul vor lua măsuri. Doar anul trecut în România au fost înregistrate peste 110.000 de curse aeriene către sau dinspre spaţiul Schengen.