Harold James Nicholson, unul dintre ofiţerii de rang înalt din cadrul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, recunoscuse, în a doua jumătate a anilor 1990, că a spionat intens în favoarea Rusiei între 1994 şi 1996. A predat contraspionaj la Academia CIA şi a avut acces la cele mai sensibile informaţii, transmite televiziunea ABC.
"Castelul din cărţi de joc" s-a dărâmat repede, autorităţile americane descoperind că Harold a vândut identitatea unor agenţi americani care operau în Rusia pentru suma de... 180.000 de dolari. El se afla în atenţia autorităţilor din cauza cheltuielilor exorbitante pe care începuse să şi le permită. În 1997 a fost condamnat la 23 de ani şi jumătate de închisoare. În 2002, CIA şi FBI au descoperit că, deşi aflat după gratiile închisorii federale din Sheridan (Oregon), Harold continua să facă servicii Rusiei, folosindu-şi propriul fiu pentru a transmite informaţii unor spioni ruşi aflaţi în mai multe colţuri ale lumii şi a colecta bani din activităţi trecute. Pentru a se întâlni cu agenţii ruşi, Nathaniel a călătorit la San Francisco, Ciudad de Mexico, Lima (Peru) şi Nicosia (Cipru), unde le-a predat spionilor Moscovei informaţii culese de tatăl său şi de la care a încasat sume de bani în contul unor activităţi de spionaj trecute ale părintelui său. În ianuarie 2009, Nathaniel Nicholson, astăzi în vârstă de 25 de ani, şi tatăl său au fost condamnaţi pentru spălare de bani şi conspiraţie în favoarea unui guvern străin. În august 2009, Nathaniel a pledat vinovat şi a acceptat să vorbească despre activităţile ilicite ale părintelui.
În cursul acestei săptămâni, mai precis luni, 8 noiembrie, Harold, unul dintre oficialii cu cel mai înalt grad în CIA condamnaţi vreodată pentru spionaj, şi-a recunoscut vina de a se fi folosit de propriul copil pentru a-şi atinge anumite scopuri. El a pledat vinovat "nu doar pentru că şi-a trădat ţara din nou, dar şi pentru că şi-a trădat familia, implicându-şi fiul într-o schemă atât de coruptă pentru a obţine bani din activităţile de spionaj trecute", a declarat o sursă din cadrul biroului procurorului general pentru securitate naţională. Procurorii recomandă prelungirea pedepsei lui Harold cu opt ani, a anunţat presa americană. Nathaniel ar putea primi o pedeaspă mai puţin aspră în schimbul cooperării cu procurorii.