Agerpres: Cam frig acasă la Moş Ion Roată!

"Ioane, am trecut pe la tine, dar nu erai acasă, să faci un pic de foc, să fie mai cald. Sunt mândră că sunt româncă şi datorită ţie!", scria Andreea din Constanţa, pe data de 2 ianuarie, în cartea de oaspeţi a muzeului Moş Ion Roată din Câmpuri. De la începutul anului, dintre turiştii veniţi la Soveja care au coborât spre Panciu, niciunul nu s-a oprit la casa memorială a singurului ţăran devenit deputat în Divanul Ad-hoc al Moldovei de la 1857.

O dată pe an, pe 24 ianuarie, numele lui Moş Ion Roată este invocat la manifestările dedicate aniversării Unirii Principatelor, apoi peste el se aşterne o tăcere de 364 de zile. Aceiaşi "tăcere" se aşterne, cu lunile, şi peste locurile în care cel mai celebru ţăran din Vrancea a trăit. Casa memorială a lui Moş Ion Roată este situată aproape de Primăria Câmpuri, pe drumul naţional Tişiţa-Soveja. E în calea turiştilor care merg spre Soveja şi care mai pot admira, pe traseu, Mănăstirea Trei Brazi de la Panciu, Mausoleul Mărăşti şi Mausoleul Soveja. Când am ajuns la Câmpuri, în faţa casei memoriale, soarele strălucea cu putere. În Focşani şi pe drum fusese o ceaţă deasă, dar muntele era scăldat de un soare călduţ.

Pe şiţa care acoperă casa lui Moş Ion, zăpada rămasă de la ninsorile din decembrie se topea uşor, iar pe drum, o bătrână cu nişte cozi de mătură în mână se oprise curioasă. Nu mai văzuse "străini" de ceva vreme şi s-a băgat repede în vorbă. Ştia de Moş Ion Roată, dar era un subiect care nu prea o interesa. M-a întrebat dacă nu am să-i dau un ban şi ei, "că tare e grea viaţa asta". În rest, pe drum nici ţipenie de om. Doar câteva maşini parcate în faţă primăriei, amplasată la vreo 50 de metri distanţă de casa "moşului". Apoi, dintr-o curte de lângă muzeu, o bătrână strigă de peste gard: "Vreţi să vedeţi casa lui Moş Ion Roată?". Era tanti Sevastiţa Burnichioiu, femeia care, de ani de zile, îngrijeşte de casa memorială, angajată cu jumătate de normă la Muzeul Vrancea. Bătrâna iese, printr-o portiţă, direct în curtea muzeului şi dă deoparte uşa de gratii de la intrarea în odăile lui Ion Roată.

Casa are un sistem de alarmă, dar când se deschid uşile, acesta nu devine activ. O întreb pe bătrână dacă funcţionează, iar ea îmi răspunde şăgalnic "Uneori mai porneşte". La intrare, în chiler, este o carte de oaspeţi, un ciubăr şi un cotor de bilete. Bătrâna nu ştie exact când a avut ultimul vizitator, dar ne explică că, de la Revoluţie, nu prea se mai înghesuie lumea să vină în vizită la casa memorială. Este, însă, extrem de legată de căsuţa în care a trăit legendarul ţăran. Ea spune că locuinţa a aparţinut fostul ei socru, Alexandru Burnichioiu, un sătean ai cărui părinţi ar fi cumpărat casa de la moştenitorii lui Moş Ion Roată. "Moşu a avut două case: una la Gura Văii şi una aici, în Câmpuri. Era construită mai la vale, peste un pârâu, dar atunci când au cumpărat-o bătrânii lui socru-miu, au "tras-o" aici. (Casa este construită din bârne de lemn şi poate fi mutată, fără a se deteriora. Mutatul caselor este o practică în zona de munte a judeţului Vrancea-n.r.). Pe vremea comuniştilor, socrul meu a fost obligat să o doneze la stat să se facă muzeu", spune femeia. O întreb dacă deţine actele de donaţie şi iar răspunde cu dublu înţeles: "Cine vrea să vadă actele, cred că le găseşte la arhivă". După răspunsul acesta, intră din chiler într-una din cele două camere ale muzeului. Aici, pe o laviţă, odihnesc câteva haide tradiţionale şi o desagă. Nimeni nu ştie dacă au aparţinut lui Moş Ion Roată, dar bătrâna ne asigură că sunt porturi pe care sătenii din Câmpuri le îmbrăcau în zile de sărbătoare. În cea de-a doua cameră, acelaşi interior auster, cu lut pe jos şi pereţi văruiţi în alb.

La zece minute după deschiderea muzeului intră şi viceprimarul comunei, Vasile Bâtcă şi directorul Căminului Cultural - Constantin Mărăşteanu. Cei doi îmi propun să îmi arate şi alte locuri care atestă că Moş Ion Roată a trăit la Câmpuri. Ne îngrămădim cu toţii în maşină şi plecăm spre Gura Văii, un sat situat înspre comuna Soveja, pe valea unui pârâu. Pe drum, mai mulţi săteni vorbeau la o ţigară la o răscruce, iar în albia pârâului îngheţat copiii se dădeau pe gheaţă. După mai bine de jumătate de oră de mers, se arată cupola unei biserici în faţă, însă directorul de la Căminul Cultural îmi spune să o iau la stânga, pe o uliţă strâmtă, cu zăpadă îngheţată. Sigur nu ştiam ce să fac dacă din faţă mi-ar fi venit o maşină, dar directorul mă asigură că "nu are cine să vină".

Trecem pe lângă un gard din plasă de sârmă; la umbra unei căpiţe de fân, văd un câine dormind şi care nu se sinchiseşte să ne latre. La capătul drumului, pe o costişă apare o altă biserică. În spatele ei, un mic cimitir, în care singura cruce de marmură este cea a lui Moş Ion Roată. În jur, alte zeci de cruci pe care se putea citi numele de Roată. "Este o cruce ridicată de sătenii din Câmpuri în 1909. Nu este crucea originală. Nu ştim unde este crucea originală", spune Constantin Mărăşteanu. În timpul discuţiei, în cimitirul din Gura Văii apare şi o localnică care se bagă în vorbă: "Moş Ion Roată e al nostru. Aici, la noi, în Gura Văii s-a născut. Comuniştii i-au luat casa şi au dus-o la Câmpuri, dar moşul aici s-a născut", spune femeia, uitându-se câş la directorul Căminului Cultural, în funcţie din 1976. Uşor deranjat, acesta o roagă pe femeie să nu se bage în discuţie. "Nu ai dumneata de unde să ştii, că nu eşti de la noi din comună. Eşti venetică", spune directorul, după care ne explică "femeia e din Vizantea Livezi. S-a măritat aici". Directorul Căminului Cultural ne spune că, an de an, pe 24 ianuarie, la mormântul lui Moş Ion Roată se organizează un parastat în amintirea lui. La Gura Văii s-a născut Ion Roată, într-o casă de pe uliţa principală, puţin mai sus de cimitir. Aici locuiesc acum ultimii descendenţi ai familiei Roată - respectiv Ion C. Roată, soţia sa, Maria Roată şi cumnata Avramiţa Roată. Nea Ion C. Roată (83 ani) nu mai aude prea bine, dar e încântat că cineva îi trece pragul casei. Ştie, de la bunicii săi, că locuinţa în care a trăit legendarul său înaintaş a fost dărâmată. Ne arată spre cuşca câinelui: "Aici era casa. E păcat că acum nu se mai întâmplă prea multe lucruri legate de moş Ion Roată, dar noi ce să facem, că suntem prea bătrâni. Tot satul ştie că moşul se bătea pentru ţărani şi se ducea cu jalba în proţap la mai marii vremii, ca să ne apere pe noi, ţăranii", spune moşul. Bătrânul are două fete şi vreo patru nepoţi, dar niciunul nu mai poartă numele înaintaşului său.

Directorul căminului cultural ne spune că bătrânul Ion C. Roată mai are un frate, care trăieşte la vreo doi kilometri, în satul Rotileşti, dar că acesta a fost înfiat şi poartă numele de Vasile Baldovin. Plecăm de la ultimul Roată în viaţă, nu înainte de a răspunde invitaţiei bătrânului de a face o poză de grup cu soţia şi cumnata sa. Bătrânul ne conduce până în poartă şi ne face cu mâna. În maşină, directorul Constantin Mărăşteanu ne spune că faţă de perioada comunistă, numărul vizitatorilor de la casa memorială a scăzut cu peste 70%. "În regimul trecut, mulţi elevi erau făcuţi pioneri la casa lui Moş Ion Roată. Exista şi un alt interes faţă de istorie. Se organizau excursii la casa aceasta, la Mausoleul de la Soveja şi la Mausoleul de la Mărăşti. Acum parcă nu mai este deloc interes", ne spune bărbatul, care din 1976 este directorul Căminului Cultural şi mai are doi ani până la pensie.

Ion Roată s-a născut în 1806, în satul Gura Văii din comuna Câmpuri şi a decedat tot aici, pe 20 februarie 1882. Casa memorială a fost înfiinţată la data de 24 ianuarie 1959, la 100 de ani de la momentul Unirii. De pe site-ului Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Vrancea aflăm că această casă este monument istoric şi este reprezentativă ca locuinţă ţărănească de sfârşit de secol XIX. Transformarea casei fostului deputat în Divanul Ad-hoc Ioan Roată în Casă Memorială, a fost "un gând curat, de recunoştinţă şi veneraţie pentru unul din românii adevăraţi pentru care idea de dreptate şi cinste, dragoste de neam, a fost mai presus de orice".