Suspendarea se adaugă unei „benzi” de spațiu aerian african care se confruntă cu perturbări geopolitice, inclusiv Libia și Sudan, unele zboruri fiind nevoite să facă ocoluri de până la 1.000 de kilometri, potrivit Reuters.
„Închiderea spațiului aerian al Nigerului crește dramatic zona peste care nu pot zbura majoritatea zborurilor comerciale între Europa și Africa de Sud”, a declarat serviciul de urmărire FlightRadar24.
Un purtător de cuvânt a adăugat că Air France se așteaptă la timpi de zbor mai lungi de pe aeroporturile centrale din zona subsahariană și că zborurile între aeroportul Charles de Gaulle din Paris și Accra din Ghana vor fi operate fără escală.
Un purtător de cuvânt al Brussels Airlines a adăugat că timpul de zbor ar putea fi cu o oră și jumătate până la trei ore și jumătate mai lung pentru zborurile redirecționate și ar putea include o oprire pentru alimentare cu combustibil.
Niger și-a închis spațiul aerian până la noi ordine, invocând amenințarea unei intervenții militare din partea blocului regional vest-african, după ce puciștii au respins un termen limită pentru reinstalarea președintelui destituit al țării.
(sursa: Mediafax)