x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Al doilea suspect în cazul jafului de un milion de euro s-a predat

Al doilea suspect în cazul jafului de un milion de euro s-a predat

04 Mar 2011   •   11:32

Lazăr Ionuţ Adrian, al doilea suspect în cazul furtului sumei de un milion de euro dintr-un imobil nelocuit din Ploieşti s-a predat poliţiştilor din Valea Călugărească. El a fost dus în arestul IPJ Prahova, poliţiştii începând astăzi audierile pentru a stabili participaţia lui la faptă şi unde sunt banii furaţi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Radu Dan, a declarat, astăzi, că Lazăr Ionuţ Adrian, al doilea suspect în cazul furtului sumei de un milion de euro dintr-o locuinţă din Ploieşti, despre care poliţiştii aveau indicii că se afla în Italia şi care fusese dat în urmărire generală, s-a predat, ieri, la Postul de Poliţie din comuna sa natală, Valea Călugărească, anunţă Mediafax.

Radu Dan a afirmat că poliţiştii aveau indicii că tânărul se întorsese în urmă cu două zile în comuna Valea Călugărească, dar acesta nu fusese depistat.

"În cele din urmă, nu a mai rezistat presiunii psihice şi, ştiind că este căutat, s-a prezentat la Postul de Poliţie Valea Călugărească şi s-a predat. El a fost încarcerat în arestul IPJ Prahova, întrucât pe numele său exista un mandat de arestare emis în lipsă", a afirmat Radu Dan.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova a mai spus că tânărul nu avea asupra lui nicio sumă de bani în momentul în care s-a predat şi că, până în prezent, poliţiştii nu au stabilit gradul implicării lui în furt şi nici unde este restul de bani, audierile tânărului începând în cursul zilei de vineri.

În total, instanţa a emis mandate de arestare pe numele a nouă persoane în cazul furtului sumei de un milion de euro, iar şase dintre acestea sunt în arest. Doi dintre cei arestaţi sunt suspectaţi că ar fi autorii furtului, ceilalţi patru arestaţi, dar şi cei trei pe numele cărora au fost emise mandate de arestare în lipsă, fiind acuzaţi că i-au tâlhărit pe cei doi tineri care au furat milionul de euro.

La jumătatea lunii ianuarie a acestui an, o femeie în vârstă de 60 de ani din Ploieşti a reclamat că dintr-un imobil nelocuit situat la marginea oraşului i-a fost furată suma de un milion de euro, bani pe care îi avea în urma vânzării unor terenuri în urmă cu trei ani.

La scurt timp de la reclamaţie, poliţiştii l-au prins pe unul dintre suspecţi, un adolescent analfabet din Valea Călugărească. Tânărul ascunsese o parte din bani în pereţii casei în care locuia împreună cu mama şi cu fraţii săi.

Cel de-al doilea suspect, Ionuţ Adrian Lazăr, fugise în Italia, conform informaţiilor furnizate de Poliţia Prahova.

Conform anchetatorilor, cei doi nu ştiau de existenţa banilor în momentul în care au intrat în casa nelocuită unde au găsit geamantanul cu un milion de euro.

Până la ora actuală, poliţiştii au reuşit să recupereze, în bani şi bunuri, aproximativ 200.000 de euro din suma furată.

×