x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alarmă falsă: TAROM nu va fuziona cu Blue Air

Alarmă falsă: TAROM nu va fuziona cu Blue Air

03 Apr 2019   •   10:00
Alarmă falsă: TAROM nu va fuziona cu Blue Air

Linia aeriană TAROM a anunţat că nu va fuziona cu Blue Air sau cu altă companie aeriană, în pofida zvonurilor vehiculate în acest sens.

"Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române este şi va rămâne o companie naţională şi dezminte cu vehemenţă fuzionarea cu Blue Air sau cu oricare altă companie aeriană", se arată într-un comunicat al operatorului aerian naţional.

"Legătura dintre TAROM şi Blue Air se rezumă strict la semnarea acordului bilateral interline, implementat la data de 15 martie, privind protecţia pasagerilor în caz de întârzieri şi eliminarea formalităţilor de check-in a bagajelor de cală pentru zborurile cu escală operate de ambele companii, de altfel informaţie făcută public încă de la data semnării acordului", menţionează comunicatul citat. 

Compania Blue Air a anunţat pe 25 martie semnarea unui acord bilateral interline cu TAROM, în baza căruia operatorul privat îşi extinde reţeaua operaţională şi prezenţa în Europa, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Acordul a fost implementat din 15 martie 2019.

Conform informaţiilor apărute în mediul online, TAROM şi Blue Air urmau să îşi unească forţele într-o nouă companie aeriană, care să îşi lanseze efectiv zborurile din iarna 2019-2020. (Valentin Gros)

Explicaţie foto: Cele două companii aeriene îşi vor păstra parteneriatul numai în caz de întârzieri şi pentru eliminarea formalităţilor check-in

×
Subiecte în articol: tarom