x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alarmant! Aproape 100.000 de copii români au părinţii plecaţi la muncă în străinătate

Alarmant! Aproape 100.000 de copii români au părinţii plecaţi la muncă în străinătate

06 Mar 2019   •   16:13
Alarmant! Aproape 100.000 de copii români au părinţii plecaţi la muncă în străinătate

Peste 90.000 de copii din România au ambii părinţi plecaţi la muncă în afara ţării, dar autorităţile încearcă să găsească soluţii pentru întoarcerea lor, a afirmat, miercuri, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi. "La nivel de ţară avem 90.000 de astfel de copii înregistraţi care sunt cu ambii părinţi plecaţi...Noi, ca autorităţi, avem această frământare şi tot ceea ce înseamnă măsurile acestea de încurajare a ocupării forţei de muncă. Vă vorbesc acum ca şi ministru al Muncii de posibilitatea de a creşte cât mai mult masa salarială în România, ţinând cont că şi randamentul muncii este ridicat faţă de alte ţări şi există spaţiu bugetar, asta vreau să spun. De aceea avem şi parteneriate şi memorandumuri transformate în legi, de exemplu cu tot ceea ce înseamnă patronatele din construcţii din România pentru un salariu minim superior salariului minim aflat în plată în România. De aceea încercăm să creăm burse ale locurilor din muncă. Spre dezamăgirea mea, nu am putut în februarie, deoarece piaţa nu a fost pregătită. Avem în acest moment peste 300 de locuri de muncă postate pe EURES, pe site-ul nostru al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă. Avem totuşi o bucurie. Peste 50 de persoane care au încheiat contracte deja se vor întoarce în ţară, din aceste 300 de locuri de muncă", a spus Marius Budăi, potrivit agerpres.ro. El a spus că a discutat în urmă cu două zile cu patronatele şi sindicatele din construcţii şi aşteaptă o nouă centralizare de la acestea cu ofertele de muncă, iar când se va ajunge la 700 - 1000 de locuri de muncă se va merge în ţările în care românii sunt plecaţi, prima fiind Italia. "Patronatele din construcţii, cu sindicatele alături, îşi vor prezenta oferta de muncă, iar sindicatele vor veghea prin dialogul social pe care îl facem, tripartit, sindicate - patronate - minister, vor veghea la întocmirea unui contract de muncă avantajos pentru ambele părţi, angajator - angajat, dar, mult mai important decât atât, un contract de muncă care să-i dea siguranţa lucrătorului că atunci când se întoarce în România va avea un salariu atractiv", a afirmat ministrul.

Şeful de la Muncă a menţionat că la nivel de Bucureşti erau patru loturi de câte 25 de persoane care îşi dăduseră demisia din unităţile unde lucrau în construcţii, iar după ordonanţa cu majorarea salariului minim şi după memorandumul semnat cu patronatele din construcţii toţi au renunţat la decizia de a pleca la muncă în străinătate. Sursa: telegrafonline

×
Subiecte în articol: copii parinti strainatate