x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alba: Bunica decedată, fetiţa de 11 luni salvată

Alba: Bunica decedată, fetiţa de 11 luni salvată

de Lucian Dobrater    |    18 Apr 2012   •   12:35

Detasamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat miercuri, la ora 11.20, sa intervina pentru deblocarea unei usi, la un apartament din municipiul Alba Iulia. In imobil se afla o persoana de sex feminin, de 55 de ani, care ingrijea pe nepoata sa de 11 luni. Maiorul Florin Zecheru, purtatorul de cuvant al ISU Alba, a precizat ca mama fetitei a solicitat sprijinul pompierilor intrucat femeia de 55 de ani, cu antecedente medicale, i-a solicitat prezenta intrucat nu se simtea bine, iar apoi nu a mai raspuns la telefon. Ne-am deplasat cu o autospeciala de descarcerare grea, insa in momentul ajungerii la domiciliu, un vecin reusise sa sparga usa si sa patrunda in apartament, a adaugat Zecheru. Femeia a fost gasita in stare de inconstienta, in sufragerie. Aceasta a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Alba unde, mai apoi, a decedat. Pompierii au reusit sa salveze fetita de 11 luni.

×
Subiecte în articol: observator