x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alba: Fostă profesoară, condamnată la închisoare cu suspendare după ce a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu un elev

Alba: Fostă profesoară, condamnată la închisoare cu suspendare după ce a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu un elev

24 Iun 2019   •   21:30
Alba: Fostă profesoară, condamnată la închisoare cu suspendare după ce a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu un elev

O profesoară din Alba, de 34 de ani, acuzată că a întreţinut, în mai multe rânduri, relaţii sexuale cu un elev de-al său, în vârstă de 14 ani, a fost condamnată luni la închisoare cu suspendare, femeia încheind anterior cu procurorii şi un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Judecătoria Alba Iulia a admis luni acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu inculpata pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor şi a condamnat-o pe femeie la doi ani de închisoare.

"Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani", se arată în minută.

Fostei, acum, profesoare îi este interzis, printre altele, şi să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Ea trebuie să urmeze un curs de formare profesională şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.

Femeia, profesoară de engleză la şcoala din Săliştea, a fost reţinută, în februarie, de poliţişti sub acuzaţia că ar fi săvârşit comiterea infracţiunii de relaţii sexuale cu un minor. Ulterior, procurorul de caz a decis ca profesoara să fie cercetată sub control judiciar şi cu interdicţia de a părăsi ţara. Ea şi-a dat demisia din învăţământ.

Faptele de care este acuzată femeia s-au petrecut în perioada octombrie 2018 - ianuarie 2019.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: alba relatii sexuale profesoară elev