Ştirea iniţială - Traian Băsescu a ajuns la Curtea de Apel în jurul orei 8.30. Fostul preşedinte a declarat, la intrarea în sediul Curţii de Apel, că nu are emoţii.
De această dată, pentru alte două dosare. Primul a fost deschis în urma unei plângeri penale depuse de senatorul Ioan Ghişe pe numele lui Băsescu după referendumul din 2012.
Al doilea dosar are legătură cu o plângere penală facută de un bărbat din Craiova pentru fals în declaraţii. Este vorba de declaraţia fostului preşedinte conform căreia îşi va da demisia în 5 minute dacă se va vota suspendarea sa în anul 2007.
Citește pe Antena3.ro