Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Profesorul Alexandru Pesamosca. 50 de ani de cariera profesionala. Peste 50.000 de operatii. Chirurgie abdominala. Chirurgie ortopedica. Chirurgie reconstructiva. Malformatii congenitale... Operatii dificile, efectuate zi si noapte, mai ales in doua spitale de copii din Bucuresti: "Grigore Alexandrescu" si Budimex. Dar, si in China, si in Statele Unite. Pentru multi parinti si copii a fost un Dumnezeu in halat alb. Caci a imaginat si reusit interventii pe care nimeni nu le banuia in urma cu doua-trei decenii.
"I-am inlaturat tot organul bolnav si-am inceput sa reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adica, i-am luat un segment de colon din care i-am facut un esofag nou-nout. Totul intr-o singura operatie. Asa ceva nu s-a mai facut niciodata. Si n-o spun deloc cu mandrie, ci dimpotriva, cu o mare smerenie, pentru ca operatia asta a fost opera lui Dumnezeu. Eu n-am fost decat instrumentul lui sau, cum s-ar zice, mijlocitorul", povestea cu pilduitoare modestie insusi Pesamosca.
A operat intotdeauna cu Dumnezeu alaturi. Mai ales atunci cand simtea ca este depasit de nenorocirea ce-si facea de cap in trupul firav al vreunui copil, se pitula, chiar ca un copil, langa iconita din cabinetul lui modest. Nimeni nu va sti niciodata ce cuvinte rostea Profesorul. Dar cu certitudine ele ajungeau la destinatie si se intorceau la robul lui Dumnezeu, chirurgul Pesamosca, sub forma de inspiratie divina.
Cei mai apropiati i-au fost micutii pacienti aflati in situatii disperate. Marturisirea Profesorului e minunata: "Am iubit mult copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea unei operatii. Zambeau intr-un fel pe care mi-e greu sa-l descriu. Cam toti aveau aceeasi reactie. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere, resemnare, speranta. Si mila, cu zambetul ala imi cereau toata mila din lume. Cum sa nu te tulbure imaginea asta? Si, totusi, n-aveam voie sa gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie".
Pe rezidentii care au avut sansa sa-l intalneasca pe tata Pesi, cum il numeau ei, i-a imbolnavit de meserie. Tata Pesi isi iubea rezidentii. Si multi dintre ei nu l-au uitat.
"Eram foarte mandri la inceput cand ne primea cu el in sala de operatie. Macar sa tin un departator in mana, dar sa stiu ca am intrat in operatie cu tata Pesi. Cand am reusit sa intru mana a doua cu el la prima operatie nu-mi reveneam din fericire. Tata Pesi stia sa se comporte cu noi, incat il iubeam cu totii, il iubeam fara limite. Eram 14 rezidenti la numar in echipa din care faceam si eu parte", povesteste doctorul Virgil Livadariu, azi medic specialist in chirurgie pediatrica la Botosani. In spectacolul trecerii lui prin viata, Profesorul a cunoscut tristetea cea mai grea, cea a tatalui care-si pierde pe rand fiii, pe cand erau barbati in putere. A cunoscut dezamagirea provocata de barfele si uneltirile unor colegi, unor ministeriabili. Nu a dat doi bani pe medalii, diplome sau alte distinctii, pe case, masini... E de poveste cum parintii alergau dupa Profesor spre a-i darui ceva in chip de recunostinta. Si daca a primit ceva a imparti cu altii.
La Budimex a fost viata lui. Si tot acolo a facut si marea trecere, exact asa cum a dorit. A mai avut o dorinta: sa fie ingropat chiar in curtea spitalului, langa Capela Cuviosul Stelian si Sfantul Nicolae Brancoveanu, ridicata la ideea lui. Este dorinta unui OM care, asa cum spunea la un moment dat: "Nu am nici un regret, daca as mai trai o data, tot asta as face si tot la fel, iar cea mai mare realizare a mea e ca am respectat bolnavul si la debutul meseriei ca si astazi…".
A atipit cateva minute intre operatii si a facut esofagul unui bebelus
Voiam sa fac o filmare cu marele Pesamosca, cu uimitoarele sale operatii. Abia iesise din sala de chirurgie si pleoapele ii erau grele, drept pentru care voia sa fure o firimitura de somn pana la interventia urmatoare. Si-a asezat capul pe o carte groasa de pe micutul birou in camera ca o chilie a spitalului unde locuia de zeci de ani, la cativa metri de sala de operatie. "Iti dau sa urmaresti caseta operatiei facute acum o luna, cat ma odihnesc o picatura". Am avut noroc, fiindca nu mi-a vazut lacrimile ce-mi siroiau pe fata, impresionat de uluitoarea reparare a sfincterului unei fetite lovite naprasnic.
Fata de 7 ani se nascuse fara sfincterele anal si uretral, adica nu avea acel muschi in stare a controla facutul de treaba-mare si de pipi. Biata fetita se scapa pe ea si nu putea merge la scoala. Ce artificiu genial credeti ca a facut profesorul Pesamosca? A luat un fascicul de muschi din pulpa fetitei si, "fiind muschiul care lucreaza tot timpul, am facut din manunchiul de muschi doua noduri, unul la popou, unul la pasarica, pentru a functiona in locul sfincterului lipsa". Fetita a putut sa se duca la closet ca un om normal, s-a inscris la scoala, iar peste ani l-a invitat pe binefacatorul sau, pe profesorul Psamosca, la botezul copilului pe care-l facuse dintr-o casnicie fericita. Muntele de barbat, impozant si prin statura, nu numai prin arta chirurgiei, s-a ridicat anevoie din scaun si a luat drumul salii de chirurgie, unde trebuia sa construiasca un esofag din intestinul unui bebelus nascut de doar cinci zile. Noul esofag, o veritabila opera de arta a profesorului Pesamosca, avea diametrul unei mine de pix.
Florin Condurateanu
Citește pe Antena3.ro
