Alina Pușcaș, prezentatoarea show-ului “Te cunosc de undeva!”, de la Antena 1, a avut parte, în week-end, de două evenimente minunate. Unul pregătit împreună cu partenerul ei de viață, medicul stomatolog Mihai Stoenescu, anume botezul fetiței lor, Melissa, și un altul, care a luat-o total prin surprindere: cununia cu acesta, pregătită în secret chiar de Mihai.
“La biserică m-am trezit cu surpriza. Nu am știut NIMIC. Mi-a pus cineva un buchet în mână și m-am trezit cu preotul care spunea în fața tuturor că azi avem de înfăptuit două taine, a botezului și a cununiei. Mi s-au tăiat picioarele. M-am uitat la Mihai și am spus: “E pe bune? Vorbești serios?” Și, evident, am izbucnit în plâns. A fost MINUNAT! Cel mai romantic moment surpriză! A fost perfect!”, spune Alina, emoționată. “Nici nu mi-am dat seama ce mi se întâmplă. Nici nu cred că auzeam ceea ce rosteau preoții. Eram cu toții emotionați: noi doi, nașii, preoții, domnișoarele de onoare, pe care de altfel nici nu le-am observat până la finalul ceremoniei. Botezul și cununia s-au împletit cum nu se putea mai frumos”, continuă prezentatoarea emisiunii “Te cunosc de undeva!”.
Aceasta mai spune că nici botezul fetiței nu a fost îndelung planificat. S-au hotărât să-l facă doar cu o săptămână în urmă. “Ne-am decis de pe o săptămână pe alta să facem botezul Melissei. Și asta pentru că, de când s-a născut, Melissa a avut parte de tot felul de momente mai puțin plăcute - gripă, răceală, alergie, căzături -, așa că am hotărât oarecum pe nepusă masă să schimbăm data botezului. Am făcut doar botezul religios, fără petrecerea de rigoare. Melissa a plâns ceva la botez, până a adormit, iar asta s-a întâmplat exact după ce preoții au scos-o din cristelniță. A primit jucării, rochițe, bijuterii, chiar și bănuți, pe care deja i-am depozitat în contul ei personal. Alături de ea s-a aflat, evident, și frățiorul ei, Alexandru”, mai spune Alina.
Pentru că totul a fost atât de spontan, puțini au fost prietenii care le-au stat alături Alinei Pușcaș și lui Mihai Stoenescu la aceste importante evenimente din viața lor. “Mihai "și-a luat dreptul" de a mă surprinde, dar promitem că, în toamnă, o să facem o petrecere frumoasă numai pentru prieteni, să ne bucuram împreună de ceea ce ni s-a întâmplat”, conchide prezentatoarea show-ului “Te cunosc de undeva!”, de la Antena 1.