Domnule chestor Tutilescu, cănd v-aţi văzut ultima oară oamenii din subordine in exerciţiul funcţiunii? Vă invităm să incepeţi cu Biroul Accidente Uşoare al Sectorului 1!
Să te ferească Dumnezeu să-ţi loveşti maşina! Nu de alta, dar o dată ce ajungi la Birourile de Accidente Uşoare din Bucureşti pentru constatare, aproape că ţi-ai dori să nu te fi născut.
Pe lăngă faptul că nimeni nu dă doi bani pe tine, agenţii de poliţie responsabili cu rezolvarea problemei te tratează ca şi cum i-ai fi lovit pe ei. Nu, nu la buzunar, căci atunci problema ar fi pe jumătate rezolvată! Ci in nepăsare, pentru că vinovatul poate pleca nestingherit chiar de sub nasul oamenilor legii, fără să se incheie procesul verbal de constatare şi fără să fie măcar legitimat pentru a şti cine le-a trecut pragul.
CAZ CONCRET. Acum două luni, maşina bucureşteanului Cristi Baciu a fost lovită de un Logan roşu, la volanul căruia se afla o femeie care a rămas şi azi misterioasă. Asta pentru că cei de la "accidente uşoare" nu s-au sinchisit nici pănă astăzi să-i afle identitatea. Totul s-a intămplat in cartierul Bucureştii Noi, foarte aproape de o benzinărie. După incident, aşa cum prevede legea, "impricinaţii" au mers la Biroul de Accidente Uşoare de pe Calea Griviţei, Sectorul 1. De aici incepe spectacolul! Femeia, alături de care se afla şi un cetăţean englez, a negat vehement că ea ar fi condus maşina, deşi existau şi martori in acest sens. Păţitul şi-a adus aminte că la benzinăria unde s-a intămplat accidentul sunt camere de luat vederi. Agentul Tudora, cel care urma să se ocupe de cazul acestora şi să facă procesul verbal de constatare, s-a "găndit" că ar fi mai bine ca Baciu să meargă la benzinărie şi să se intoarcă la secţie cu martori şi cu dovezi. Reintors la sediul Biroului de Accidente Uşoare, surprize, surprize! Misterioasa doamnă, cu partener cu tot, parcă intrase in pămănt! "Şi doamna?", a intrebat omul nostru. "Păi eu de unde să ştiu?! A plecat. Noi ce să facem, s-o păzim?". "Bine, bine, şi atunci, fără una dintre părţi, cum incheiem asigurarea?". "Vedem cănd o s-o găsim!", a fost răspunsul "incurajator" al lui Tudora. De atunci au trecut nici mai mult nici mai puţin decăt două luni, dar nimeni nu s-a sinchisit de acest caz.
NEPĂSARE. Alina Dragomir, comisar-şef la Brigada de Poliţie Rutieră, a incercat să le ia apărarea colegilor de la sector, dar intr-un final s-a arătat neputincioasă şi "ne-a lămurit" din start: "N-aş vrea să vă mint, dar in momentul de faţă a trecut prea mult timp pentru ca femeia respectivă să mai poată fi găsită. In plus, din căte am inţeles, maşina cu pricina era inchiriată de la o firmă auto. In ceea ce priveşte comportamentul agenţilor noştri, ne vom ocupa personal de ei". Bine, doamnă, dar pănă atunci ştiţi că din cauza iresponsabilităţii şi a nepăsării agenţilor dumneavoastră acest om nu-şi poate folosi maşina?
Mai mult, am urca pe scara ierarhiilor şi ne-am permite să-i adresăm o intrebare direct chestorului Marian Tutilescu, director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti: cănd aţi trecut ultima oară pe la "Accidente Uşoare", aşa, pe nepusă masă, să vedeţi cum lucrează subalternii dumneavoastră? Şi inainte de a ne da un răspuns (dacă-l aveţi!) v-am mai intreba cum este posibil ca intr-o ţară in care ne implicăm in campanii şi schimbăm coduri rutiere să se intămple asemenea lucruri?! Iar dacă doriţi să vedeţi pe "viu" cum este tratat cetăţeanul de către agenţii dumneavoastră, incepeţi controlul cu Biroul de Accidente Uşoare din Sectorul 1!
Procedurile la ciocnire
Deşi la Birourile de Accidente uşoare fiecare face legea după bunul plac, iată cum ar trebui să stea lucrurile conform Codului Rutier publicat in Monitorul Oficial al Romăniei, alineatul 2, articolul 79: "După producerea accidentului, conducătorul de vehicul este obligat să se prezinte imediat la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs accidentul, in vederea intocmirii documentelor de constatare şi eliberării autorizaţiei de reparaţie". Odată ajuns acolo, poliţistul căruia ii revine misiunea să se ocupe de caz verifică maşinile, ia declaraţiile celor implicaţi (in care sunt specificate toate datele de identificare ale impricinaţilor), după care intocmeşte procesul-verbal de constatare. In urma declaraţiilor celor doi şi a urmelor de pe autovehicule se stabileşte cine este vinovatul.