x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alocatiile complementare

Alocatiile complementare

03 Feb 2004   •   00:00

Potrivit Hotararii de Guvern 1593/2003 si Ordonantei de Urgenta a Guvernului 105/2003, orice familie cu venituri lunare de pana la 1,5 milioane lei pe membru de familie poate beneficia de alocatie familiala complementara.

De la inceputul acestui an, familiile defavorizate pot obtine bani in plus de la stat. De acest tip de ajutor beneficiaza familiile formate din sot, sotie si copii in varsta de pana la 18 ani, aflati in intretinerea ambilor parinti si care locuiesc impreuna.

Cererea tip trebuie atasata la dosar
Pentru obtinerea acestui ajutor trebuie intocmit un dosar care sa contina urmatoarele documente: livretul de familie, in care sa fie trecute numele copiilor, buletinele de identitate ale parintilor, certificate de nastere, adeverinta de la Administratia Financiara privind venitul, copie xerox de pe carnetul de CEC cu alocatia, adeverinta de la scoala ca primeste sau nu bursa.
Reprezentantul familiei completeaza o cerere tip "pentru acordarea alocatiei familiale complementare" care se depune si se inregistreaza la primaria in a carei raza teritoriala isi are domiciliul. Componenta familiei se dovedeste prin livretul de familie completat la zi. In situatia in care nu exista livrete familiale sau nu sunt completate, serviciul de stare civila are obligatia de a elibera aceste livrete in termen de 30 de zile, respectiv de a le completa in mai putin de 10 zile de la data solicita- rii alocatiilor familiale. Categoriile de venituri si actele doveditoare sunt mentionate in formularul de cerere. Tot acest dosar se depune la Directia de Asistenta Sociala, biroul alocatii, din cadrul fiecarei primarii. Dreptul la alocatia familiala se acorda incepand cu luna urmatoare inregistrarii cererii.

Rezultatul anchetei sociale este elementul determinant
Acordarea alocatiei familiale, complementare, se aproba de catre primar, pe baza unei anchete sociale prin care se verifica datele inscrise in actele doveditoare. In cazul familiilor care au in intretinere copii de varsta scolara si care intrerup temporar frecventarea cursurilor de invatamant, organizate potrivit legii, sau repeta anul scolar din motive de sanatate, dovedite cu certificat medical, plata alocatiei familiale complementare nu se suspenda.
Pe perioada in care copilul in varsta de pana la 18 ani este incredintat unei institutii de asistenta sociala sau altor institutii care asigura intretinerea completa din partea statului, plata alocatiei familiale complementare se suspenda pana la emiterea unei noi dispozit ii a primarului.
Alocatia familiala complementara variaza intre sumele de 300.000 si 450.000 lei, in functie de numarul de copii.
FLORENTINA VOICU

×
Subiecte în articol: observator