Bumul imobiliar din anii trecuti ne-a lasat fara hectare intregi de verdeata. Peste 1 milion de copaci au disparut numai in Bucuresti. Jurnalul National a relatat de nenumarate ori modul in care, atat blocuri cat si vile, au aparut peste noapte pe spatii verzi. Istoria se repeta acum, in sectorul 3, acolo unde pe spatiul verde se construieste fara nici o problema.
Este vorba despre zona verde dintre doua blocuri. O suprafata de 231 de metri patrati pe care exista o autorizatie de constructie emisa in iunie 2008 de Primaria Sectorului 3. Lucrarile ar fi trebuit sa inceapa in 2010 si sa fie finalizate in acest an. Locatarii au fost socati autinci cand au vazut cum buldozerele intra peste spatiul lor verde dar si peste cele doua alei care le facilita accesul in bloc. In graba de a construi, unul dintre escavatoare a rupt si teava de gaz, astfel incat a fost nevoie de interventia pompierilor si zile in sir oamenii au ramas fara gaze.
Totul pentru o constructie de 2 etaje, o constructie in spatele careia sta drama a zeci de oameni care au ramas fara copaci, fara zona verde, fara alei de acces in bloc. Mai mult, pamantul de langa blocuri a inceput sa se surpe. Unul dintre locatari a declarat pentru Jurnalul National ca deja se poate vorbi despre siguranta oamenilor din apropiertea santierului. Mai mult, potrivit OUG 114, schimbarea destinatiei terenurilor care au regim de spatiu verde este interzisa, indiferent de regimul juridic al acestuia.
“Cei 231 de metri patrati au statut de spatiu verde. Terenul apartinea primariei. Am plantat pe ea tei, liliac, trandafir, gazon. Acum toate au fost smulse, inclusiv gardul care era al primariei. Vorbim de doua spatii verzi delimitate printr-un trotuar de acces. Acesta nu mai exista, a fost spart. Am depus plangeri atat la Sectorul 3, cat si la inspectia in constructii si, desi constructia a inceput saptamana trecuta, nici o institute a statului nu a avut inca o reactie. Intr-o luna, autorizatia de constructie exprira si nu o mai poate prelungi pentru ca a facut asta de nenumarate ori. Beneficiarul este Capraru Andrei. Acesta detine impreuna cu tatal sau o societate ce deruleaza mai multe contracte de atribuire directa cu UM 0251. Cel mai grav lucru s-a intamplat insa chiar azi, cand malul dinspre cladire a inceput sa se prabuseasca. Nu vom mai avea cale de acces in locuinte. Se poate intampla insa si mai rau. Discutam de viata unor oameni care este pusa in pericol in acest moment', a declarat pentru Jurnalul National unul dintre locatarii afectati. De altfel, riveranii de pe Medeleni au dat in judecata toate institutiile vinovate de distrugerea zonei verzi. Acestia isi doresc un lucru simplu: spatiu verde pentru o viata decenta!