x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alți 51 de români părăsesc iadul din Fâșia Gaza

Alți 51 de români părăsesc iadul din Fâșia Gaza

de Redacția Jurnalul    |    08 Noi 2023   •   09:45
Alți 51 de români părăsesc iadul din Fâșia Gaza
Sursa foto: Hepta

Alți 51 de români sunt evacuați, miercuri, din Fâșia Gaza. Vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că în urma acordului transmis de autoritățile israeliene și cele egiptene pentru încă un număr de 51 cetățeni români din Fâșia Gaza și membri de familie, aceștia vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt.

Evacuarea lor în Egipt se va realiza pe parcursul zilei de miercuri, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse având în vedere că aceștia au fost informați în prealabil de către reprezentanții Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah, pentru evacuarea cetățenilor români, respectiv asistența consulară specifică și le vor oferi asistența necesară până la Cairo, de unde vor fi transportați în România.

Totodată, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene în vederea finalizării operațiunilor de evacuare și pentru ceilalți cetățeni români și membri de familie ai acestora care au solicitat sprijin și încă se află în Fâșia Gaza.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: romani fasia gaza