x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Încă 86 de cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România

Încă 86 de cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România

de Redacția Jurnalul    |    14 Noi 2023   •   08:00
Încă 86 de cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/

MAE anunță marți că grupul de 86 de cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza a ajuns în România.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că „marți, 14 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 86 de cetățeni români și membri de familie ai acestora, evacuați din Fâșia Gaza, au fost transportați în România la bordul unei curse speciale, operate de către Compania Națională TAROM”.

Cei 86 de cetățeni români și membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 12 noiembrie 2023, fiind preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în Egipt. O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoțit apoi până la Cairo, de unde au fost îmbarcați spre România.

MAE anunță că va continua dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni români și membri de familie aflați în Fâșia Gaza, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate. În prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: romani gaza