x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Am primit la redacţie - Precizări de la Gabriel Oprea

Am primit la redacţie - Precizări de la Gabriel Oprea

14 Aug 2008   •   00:00

Referitor la articolul publicat în ediţia din 12 august 2008 a Jurnalului Naţional, cu titlul "Iţe, urzeli, pămînt şi valize cu bani", în care se fac aprecieri tendenţioase la adresa mea, doresc să precizez următoarele: autorul articolului implică numele meu în activităţi cu care nici eu şi nici familia mea nu avem nici un fel de legătură, fără a face o minimă documentare în prealabil şi publicînd informaţii fără nici un suport în realitate. Articolul face referire la afacerile derulate de o anume doamnă Elena Gabriela Oprea, care, potrivit materialului, ar fi soţia mea. Precizez că nu o cunosc, nu am nici un fel de legături de rudenie cu această persoană, iar numele soţiei mele este Sanda Oprea.
Mai mult decît atît, nu am făcut nici un fel de tranzacţii din conturile mele în conturi din Cipru.
Cu respect,
GABRIEL OPREA

×
Subiecte în articol: observator