Directorul de cabinet al lui Bălăceanu Stolnici este ameninţat de dealerii de produse etnobotanice. Rareş Beraru a primit SMS-uri de ameninţare de pe site-uri de internet specializate în trimiterea gratuită a mesajelor pe telefonul mobil.
Declaraţia a fost făcută de Gigel Lazăr, preşedintele executiv al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Târgu-Mureş. "Din păcate, şeful de cabinet al academicianului Stolnici din cadrul CIADO deja a început să primească ameninţări, probabil de la aceşti comercianţi, fiind de fapt persoana cea mai expusă în relaţia cu terţii şi cu presa", a susţinut Lazăr. Radu Beraru este directorul de cabinet al academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici, preşedintele CIADO şi a început să primească mesajele imediat după ce comercializarea produselor etnobotanice a fost interzisă. Autorii mesajelor încă nu pot fi identificaţi, pentru că SMS-urile au fost expediate de pe site-uri specializate în trimiterea gratuită a mesajelor pe telefonul mobil. Preşedintele executiv al CIADO nu neagă posibilitatea ca şi alţi membri ai organizaţiei să fie supuşi unor ameninţări, dar "vom analiza foarte serios această problemă". Gigel Lazăr este de părere că acţiunile centrului deranjează "afaceri de 30 de milioane de euro", dar că până la urmă proprietarii acestor magazine vor găsi o modalitate să vândă alte produse cu efect halucinogen. "Un an de zile s-au vândut de fapt droguri cu acoperire legală. A trebuit să moară un om şi să fie internaţi alţi 1.300 pentru ca autorităţile să interzică aceste substanţe. Dar nu am înţeles de ce au primit un termen de zece zile pentru distrugere, cele zece zile au fost de fapt pentru lichidarea stocului", a mai susţinut Lazăr.