Inspectorii antifraudă din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) vor desfăşura zilnic controale în 'Dragonul Roşu', a anunţat, joi, ANAF.
'În urma rezultatelor înregistrate după primele 3 zile de controale operative în 'Dragonul Roşu', am decis ca, pentru o anumită perioadă, inspectorii antifraudă să desfăşoare aceste controale în fiecare zi, în cazul acestui engros. Dacă în celelalte situaţii inspectorii noştri alternează acţiunile de verificare cu cele de monitorizare, dat fiind volumul mare de mărfuri şi nivelul ridicat al evaziunii din Dragonul Roşu, agenţii economici din acest complex comercial vor fi verificaţi zilnic. De asemenea, am dispus intensificarea acţiunilor de monitorizare, urmând să aducem la Bucureşti inspectori de la celelalte regionale antifraudă, astfel încât să dublăm forţa de control din Capitală', a declarat Gelu Ştefan Diaconu, preşedinte ANAF, într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit ANAF, în cele trei zile au fost verificaţi 144 contribuabili, au fost date 152 de amenzi în valoare de peste 1,36 milioane lei şi au fost confiscate bunuri şi sume în cuantum de 656.841 lei.