x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anchetat de DNA, angajat de PDL

Anchetat de DNA, angajat de PDL

de Monalise Hihn    |    31 Mai 2010   •   00:00

Minvest Deva l-a angajat la "Achiziţii" pe fostul inspector de la Compartimentul "Achiziţii Publice" din cadrul Primăriei Hunedoara, Ioan Ţiplea, anchetat de DNA pentru un prejudiciu de peste 500.000 de lei. Directorul Minvest Deva, Ladislau Farcaş, a recunoscut că l-a angajat pe o perioadă determinată pe Ioan Ţiplea, pe care îl cunoaşte de multă vreme, părinţii lui fiindu-i vecini. Ţiplea are calitatea de făptuitor într-un dosar deschis de către procurorii DNA, Serviciul Teritorial Alba Iulia.

În perioada 2008 - mai 2009, bugetul local al municipiului Hunedoara a fost prejudiciat cu aproape 520.000 de lei. Acest lucru rezultă dintr-un raport al Camerei de Conturi Hunedoara, efectuat la solicitarea primarului Ovidiu Hada. Potrivit aceluiaşi document, "gaura" din bugetul local este "opera" unui angajat al Primăriei, inspector de specialitate la Compartimentul "Achiziţii Publice". Mai mult, din verificarea actelor a rezultat că banii publici au fost direcţionaţi, printre altele, către două firme, care sunt administrate de către socrul şi soacra inspectorului Ioan Ţiplea.

Prejudiciul a apărut "ca urmare a efectuării de cheltuieli şi plăţi nelegale pentru servicii neexecutate, bunuri neprimite, plăţi fără documente legale, plăţi nedatorate, plăţi pentru materiale la preţuri supraevaluate. Prejudiciul de mai sus provine din relaţiile comerciale angajate de către un inspector al Primăriei Hunedoara cu doi furnizori de bunuri şi servicii. Respectiv "societăţile T&R LOGISTICS PLASTICO SRL Deva şi TIMKAR SRL Deva, care au ca administratori pe soacra şi socrul salariatului din Primăria Hunedoara, însărcinat cu achiziţiile". De exemplu, cu unul dintre furnizori, respectiv T&R LOGISTICS PLASTICO SRL Deva, Primăria municipiului Hunedoara a desfăşurat relaţii comerciale angajate şi acceptate doar de către Ioan Ţiplea, se arată în acelaşi raport: "Din analizarea atribuţiilor şi responsabilităţilor consemnate în fişa postului, rezultă că salariatul în cauză şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, aflându-se în situaţia de incompatibilitate atunci când a contractat, a emis comenzi, a avizat pentru "bun de plată" către această societate în care avea interese".

Astfel, prejudiciul la bugetul local a fost de aproape 300.000 de lei doar în acest caz. De fapt, angajatul Primăriei a închiriat de la firma soacrei sale un buldoexcavator, pentru 92 de lei pe oră, la care se adaugă TVA. A şi emis cinci facturi, ce au fost plătite integral, pentru care tot el semna şi ca bun de plată. Valoarea totală a fost de aproape 210.000 de lei, pentru circa 1.900 de ore de funcţionare. În realitatea a fost vorba doar de aproximativ 920 de ore, acest lucru rezultând din "foile de parcurs" anexate la facturi şi confirmate de către Primărie. Prin SC TIMKAR SRL Deva, firma socrului, inspectorul achiziţiona materiale fictive pentru lucrări de evacuarea a apei din subsolurile unor imobile şi alte servicii de consultanţă. De asemenea, reprezentanţii Curţii de Conturi au mai găsit şi alte nereguli care au dus la prejudicierea bugetului local cu peste 180.000 de lei. "Am chemat Curtea de Conturi, după efectuarea unui control intern, care a scos în evidenţă faptul sunt nereguli în la Compartimentul "Achiziţii Publice", declară primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada.

Când conducerea Primăriei municipiului Hunedoara a descoperit neregulile, Ioan Ţiplea nu a mai mers la serviciu, după care i s-a desfăcut contractul de muncă. Ulterior, el a fost văzut în preajma liderilor PDL Hunedoara. Între timp, Curtea de Conturi a trimis documentele DNA, Serviciul Teritorial Alba Iulia, care a deschis un dosar în acest sens, Ioan Ţiplea având calitatea de făptuitor.


BUN DE ANGAJAT LA MINVEST
De câteva zile, Ioan Ţiplea este angajat al Minvest Deva, companie care are în prezent în jur de 150 de angajaţi şi care se ocupă de închideri şi ecologizări de mine. Minvest este societate în subordinea Ministerul Economiei, iar din luna februarie este condusă de către un lider local al PDL Hunedoara, notarul Ladislau Farcaş. Acesta a declarat că l-a angajat pe Ioan Ţiplea pentru că persoana care se ocupa de "Achiziţii" la Minvest Deva se află de multă vreme în concediu medical.

"Avem control de la Corpul de Control al Prim - Ministrului şi ni s-a reproşat că nu avem om la Achiziţii şi că sunt probleme în acel compartiment. De exemplu, la motorină trebuia să facem licitaţie încă de la începutul anului. Am avut doar trei candidaţi, iar Ioan Ţiplea era singurul care se pricepea la aşa ceva. El este angajat pe o perioadă determinată. L-am întrebat dacă are probleme şi mi-a zis că nu. Ne cunoaştem de multă vreme. Îi cunosc şi părinţii, locuim aproape. Suntem vecini!", a spus Ladislau Farcaş, directorul Minvest Deva.

×
Subiecte în articol: observator