x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Andrei Gheorghe: Am o reţinere faţă de recoltarea de probe în mod invaziv, pentru o banală tamponare

Andrei Gheorghe: Am o reţinere faţă de recoltarea de probe în mod invaziv, pentru o banală tamponare

10 Feb 2010   •   00:00

Andrei Gheorghe a declarat că a executat toate cererile Poliţiei, precizând că are intenţia de a face o analiză de sânge, însă nu la solicitarea statului, pentru că are o reţinere faţă de recoltarea unor probe de sânge, prin mijloace invazive, de către IML.

Reacţia lui Andrei Gheorghe vine după ce purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat că şefului Departamentului de comunicare din Ministerul Finanţelor, Andrei Gheorghe, i-a fost retras permisul de conducere pentru cercetări, după ce a refuzat recoltarea de probe biologice în urma incidentului rutier, deşi examenul "etilotest" a ieşit negativ.

"Am executat absolut toate cererile Poliţiei. Am trecut toate procedurile. La 1.00 noaptea nu mai puteam de oboseală. Cum e posibil să stea până la 1.00 noaptea toată Poliţia Capitalei după mine, pentru un accident banal? Este sensul lumii în care trăim. Dreptatea nu este la fel pentru toată lumea. Este această măsură aplicată la fel tututor şoferilor din Bucureşti? Trăim într-o ţară strâmbă şi nedreaptă şi acceptăm la nesfârşit", a spus Andrei Gheorghe, citat de Mediafax.

El a precizat că, după ce a respectat toate procedurile legale, Poliţia i-a cerut să meargă la Institutul de Medicină Legală (IML).

"La final mi s-a cerut să merg la IML pentru recoltarea de probe de sânge. Am o reţinere faţă de IML. Intenţia mea este să fac o analiză de sânge, dar nu la solicitarea Poliţiei şi a statului român. Nu sunt de acord ca Poliţia şi statul să decidă asupra corpului meu propriu şi personal. Unde vom ajunge, la prelevare de organe? Pentru o banală tamponare, nu se pot face analize neinvazive? Este aberant să dăm statului român dreptul să poată să decidă asupra organelor noastre", a mai spus Andrei Gheorghe.

El a precizat că, în urma testului de alcoolemie, s-a dovedit că nu consumase băuturi alcoolice. În plus, Andrei Gheorghe a transmis agenţiei Mediafax şi un comunicat de presă în care îşi spune părerea faţă de recoltarea de probe de sânge, într-un mod invaziv.

"Trupul nostru este singurul nostru bun, singurul nostru adevăr autentic, singura noastră proprietate reală, şi nimeni nu ni l-a dat ca să aibe drepturi asupra lui. Statul însă, în condiţiile unor incidente banale, poate hotărî argumentând prin litera legii (eternal, imuabilă, de ne pus sub semnul întrebării intervenţii mecanice asupra acestei ectoplasme fragile şi atât de delicate. În cazul unei banale tamponări, deşi dovedeşti participând onest la toate procedurile legale, insistă că trupul să-ţi fie perforat cu ace pentru obţinerea unor date biologice. Forţând logica, mă gândesc că drumul este deschis spre prelevare de organe. Cetăţeni speriaţi se supun neîndrăznind să se revolte. Legea este eternă, statul e etern, lumea e dreaptă, iar noi suntem pigmei. Cedăm libertăţi fără să protestăm, socotind anormalul normal şi transformând excesul în cotidian. Acceptăm barbaria, căci e o barbarie în numele civilizaţiei să înţepi pe cineva pentru a afla adevărul, o barbarie la fel de sinistră ca şi torturarea prizonierilor de la Guantanamo în lupta împotriva terorismului", scrie Andrei Gheorghe.

"Nu este drept ca cineva să dispună asupra trupului tău fără acordul tău prealabil, nu este drept ca să spunem că legea trebuie respectată fără ca să adăugăm lângă, faptul că ea trebuie interogată constant, continuu, înspre perfecţionarea ei. Legea respectată ad literam a creat un Reich perfect, legea în faţa căreia ne-am înclinat l-a susţinut pe Ceauşescu, iar supunerea apriorică duce la tiranie. Şi dacă totuşi este nevoie, în secolul acesta, de obţinerea unor date specifice medicale, de ce trebuiesc ele făcute barbar, prin manopere sângerânde, şi nu se pot preleva probe prin mijloace non-invazive?", adaugă Andrei Gheorghe.

×
Subiecte în articol: observator