x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Andrei Plăcintă rămâne în arest

Andrei Plăcintă rămâne în arest

14 Dec 2010   •   13:29

Curtea de Apel Bucureşti a respins, astăzi, recursul depus de Andrei Plăcintă la decizia de arestare preventivă. Fiul fostului ministru, Sorina Plăcintă, rămâne astfel după gratii. Acesta este cercetat pentru tentativă de omor şi ultraj.

Procurorii au stabilit că Andrei Plăcintă şi-a bătut prietena, după care a lovit cu maşina un martor care intervenise în apărarea fetei. Avocatul tânărului susţine că nu sunt probe pentru acuzaţia de tentativă de omor, în timp ce Andrei Plăcintă spune că omul a căzut sub maşină din greşeală.

Tribunalul Bucureşti a decis, în data de 8 decembrie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Andrei Răzvan Plăcintă. Fiul deputatului PDL, Sorina Plăcintă, este acuzat de tentativă de omor calificat, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în urma unui incident petrecut în Capitală.

Conform deciziei Instanţei de judecată Bucureşti, inculpatul ar urma să stea în arest în perioada 8 decembrie - 5 ianuarie.

×