Fostul secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ioan Andreica, a fost audiat la DNA, marti, timp de aproximativ trei ore, la iesirea din sediul Directiei declarand ca nu este vinovat si ca nu putea semna niciun contract "fara ca ministrul sa stie".
Fostul secretar de stat in MDRT a fost citat la DNA, el venind insotit de avocatii sai.
Ioan Andreica a fost audiat in dosarul in care presedintele CJ Bistrita, Liviu Rusu si vicepresedintele CJ Bistrita, Luca Iancu, sunt anchetati pentru deturnare de fonduri.
La iesirea din sediul DNA, Andreica a declarat ca se simte nevinovat, ca procurorii anticoruptie nu ar avea probe impotriva lui si ca el nu putea semna contractele "fara ca ministrul sa stie", el nefacand nominalizari.
In 2 iunie, DNA a facut perchezitii la sediul Consiliului Judetean (CJ) Bistrita-Nasaud, sigiland birourile lui Liviu Rusu si al lui Luca Iancu, ambii membri PDL, la locuinta din Bistrita a fostului secretar de stat in MDRT Ioan Andreica, precum si la sediul Euroland SA, la care sunt actionari acesta si sotia secretarului general al PDL, Ioan Oltean.
"Sotia lui Ioan Oltean e actionar la firma, dar, din cate stiu, a anuntat ca vrea sa-si vanda actiunile", a declarat atunci Ioan Andreica.
Potrivit unor informatii care apar pe site-ul www.infoconstruct.ro, SC Euroland 2002 SRL ofera management general pentru proiectele in instalatii electrice 0,4-700kv, management general al proiectelor de parcuri eoliene (proiecte instalatii electrice, vanzari echipamente centrale eoliene, realizare de instalatii electrice 0,4-20kv, documentatii pentru obtinere aviz tehnic, proiectare, montaj, intretinere si asistenta tehnica pentru instalatii electrice, linii electrice aeriene si subterane, posturi de transformare aeriene si subterane, racordari parcuri eoliene).
Conform sursei citate, firma are atestat ANRE nr. G343/03.12.2010 si 5304/11.02.2010.
In cea mai recenta declaratie de avere a deputatului Ioan Oltean, postata pe site-ul Camerei Deputatilor, apare faptul ca acesta detine o suta de actiuni la SC Euroland Bistrita, in valoare de zece mii de lei.
Anul trecut, Ioan Andreica spunea, intr-o emisiune televizata, ca firma s-a transformat din SA in SRL.
"Eu am parti sociale. Nu mai sunt actionar, a fost firma pe actiuni si acum este SRL, deci sunt asociat, am parti sociale. Nu detin nicio functie de conducere. Sunt asociat cu doamna Oltean. (...) Este o firma de proiectare si executie", declara Ioan Andreica in emisiunea respectiva.
Potrivit declaratiei sale de avere postata in 16 septembrie 2010 pe site-ul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), Ioan Andreica mentiona ca este asociat la SC Euroland 2002 Bistrita, avand 73 de parti sociale in valoare de 730 de lei, si ca director general al SC Euroland 2002 Bistrita este sotia sa, Sorinica Andreica, iar aceasta a obtinut un venit de peste 39.000 de lei de la firma la care el a lucrat ca inginer proiectant, avand un venit anual de 13.555 de lei.
Totodata, in declaratia de interese Andreica mentiona un numar de 15 contracte aflate in derulare, la vremea respectiva, incheiate cu primarii din Bistrita-Nasaud, Mures si Cluj, dar si cu Electrica Transilvania Nord, in valoare totala de 1,3 milioane de lei. Majoritatea acestor contracte au fost obtinute prin achizitie directa sau cerere de oferta.
Ioan Andreica a demisionat din functia de secretar de stat in MDRT in 13 septembrie 2010, fiind acuzat ca ar fi favorizat primarii PSD si PNL in ce priveste proiectele finantate de minister. Andreica a negat toate acuzatiile si a spus ca, cel putin in privinta proiectelor privind alimentarile cu apa, primarii PDL au primit de doua ori mai multi bani decat ceilalti.
El a ocupat functia in perioada de secretar de stat in MDRT timp de aproximativ doi ani. Referitor la demisia sa, el spunea in 13 septembrie ca nu a facut-o de pe "o pozitie de razboi" cu ministrul Elena Udrea.