MAI anunță că „în contextul atenționărilor de cod galben și cod portocaliu de vreme severă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, potrivit cărora de astăzi, 25 noiembrie a.c., și până mâine, 26 noiembrie a.c., ora 16:00, în regiunile sudice, sud-estice și în zona montană, se vor înregistra intensificări ale vântului, precipitații însemnate cantitativ, ninsori, viscol și polei, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost dispuse primele măsuri de pregătire astfel încât, dacă situația o va impune, intervențiile în sprijinul populației să se desfășoare fără probleme”.
La acest moment, peste 13.000 de angajați MAI, pompieri, polițiști și jandarmi, cu aproximativ 6.000 de mijloace sunt pregătiți să intervină pentru protejarea oamenilor, fluidizarea căilor de acces și pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase.
Sâmbătă, utilajele de deszăpezire acționează preventiv pe DN 73 Fundata, DN 67C Novaci-Rânca, DN1 zona montană, DN 1A, unde ninge ușor.
MAI adaugă că „situația la nivel național este monitorizată prin Centrul Național de Conducere Integrată, astfel încât să se poată asigura o cât mai eficientă coordonare a intervențiilor din teren și a resurselor necesare.”
Autoritățile le recomandă celor care intenționează să efectueze deplasări în zonele cu risc să verifice condițiile de drum înainte de a pleca într-o călătorie. De asemenea, dacă vremea este severă, recomandarea este să se amâne călătoria sau să se găsească rute alternative sigure. Mașina trebuie să fie echipată corespunzător, iar viteza și distanța între mașini vor fi adaptate în funcție de condițiile de pe drum, au precizat reprezetanții MAI.
(sursa: Mediafax)